Perversul politicianism marca Gutău-USR masacrează în continuare domeniul public și PUG-ul. Exemplu: noua clinică Rapitest de pe strada Cerna din Râmnicu Vâlcea

0
3205

În ciuda protestelor vehemente ale multor locatari din blocurile situate în Râmnicu Vâlcea, strada Cerna nr. 27, nr. 25, nr. 23 și Bloc V. Olănescu nr. 7, continuă investiția în Centrul medical practic cu patru niveluri (D+P+3)  efectuată de Rapitest, societate controlată de familia Boromiz (soții Gheorghe și Nicoleta, plus dr. Elena Frântu, managerul societății). Rapitest care mai deține o clinică (dintre mai multe) la doi pași distanță, pe V. Olănescu, tot înghesuită între blocuri. Noua construcție deține deja certificat de urbanism (nr. 121/28 ianuarie 2021) eliberat de Primăria Râmnicu Vâlcea, în ciuda afirmațiilor făcute (cu doar două-trei zile înainte de emiterea documentului) de primarul Mircia Gutău, potrivit cărora nici el nu ar fi de acord cu realizarea acelei construcții în locul respectiv, în detrimentul altui spațiu verde. Nu se vede în schiță și parcarea necesară, indiciu mai mult decât rezonabil pentru locuitorii din zonă că și restul peticului de spațiu verde din zonă este în pericol.

În spațiul public local a generat multe comentarii recenta atitudine a consilierilor Alianței pentru Râmnicu Vâlcea PNL – USRPLUS de a se abține (vot asimilat celui negativ) validării unor PUZ-uri solicitate de câțiva dezvoltatori imobiliari, în condițiile în care unele chiar respectă exemplar normele în domeniu. Și nu, chiar nu este vorba doar despre blocurile pe care intenționează să le ridice Ion Bușcă pe bulevardul Dem Rădulescu (unde nici nu avea nevoie de PUZ – nota bene!), un alt exemplu ok, cel puțin ca proiect, este și cel al lui Catrinescu (indiferent de antipatii politice).

Atrag atenția PNL Vâlcea că, dacă mai acceptă mult condiționările perverse ale celor trei consilieri municipali ai USR, riscă să-i facă un cadou nesperat primarului Mircia Gutău (cel care-i și ghidonează mai mult sau mai puțin din umbră pe cei trei), scăderea rapidă (și nemeritat) în popularitate a consilierilor liberali, deși ei chiar respectă misiunea cu care i-au trimis vâlcenii în legislativul local. Cei trei aleși ai USR au avut o anumită motivație atunci când au votat în favoarea numirii fostului viceprimar Eusebiu Vețeleanu pe postul de citymanager, iar când nu mai beneficiază de motivație, se abțin la vot nonșalant, dacă nu pur și simplu absurd. Însă, cetățenii au observat că inițial consilierii PNL au votat normal, rațional, punctual, iar la ședințele următoare au votat (cu o singură aparentă excepție, la fel ar fi procedat și autorul acestor rânduri în locul respectivului ales) contrar propriilor convingeri și principii.

Sunt tare curios să văd ce opinie au prețioșii de la USR Vâlcea în privința situației de pe strada Cerna. Să presupunem că vor vota și împotriva acestui PUZ. Joc politicianist de două parale, pe care par că încep să-l învețe la perfecțiune. Pentru că nici aici nu e nevoie de PUZ, construcția se poate ridica și în baza certificatului de urbanism. Iar un vot aiuristic mai dă și șansa operatorului economic să câștige în instanță cu despăgubiri împotriva Consiliului Local.

Revenind, pe scurt, momentan, la noul centru medical dorit cu ardoare de familia Boromiz, e de la sine înțeles că singura măsură (dacă este și dorită) eficientă ar fi anularea certificatului de urbanism. Pe care nu o poate face decât tot emitentul (primăria), sau instanța. Altfel, jocurile politicianiste din consiliu nu fac decât să consolideze continuarea masacrării domeniului public și a oricăror elementare norme urbanistice.

Un strigăt de disperare al unei inimoase locatare din zonă, bruscată câteva luni înainte chiar de primar, când i-a reproșat situația, îl puteți citi aici:
https://www.facebook.com/groups/1015915028509609/permalink/3420534964714258

LĂSAȚI UN MESAJ