Oltchim Industrial Park 1, soluția lui Virgil Pîrvulescu pentru a crea locuri de muncă

0
5324

Virgil Pîrvulescu, candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, are în plan dezvoltarea unui parc industrial, în zona Platformei Chimice, aflate, în prezent, în pragul falimentului.

“Oltchim Industial Park 1 poate fi dezvoltat în etape de investiții, după un masterplan lansat în dezbatere publică cu mediul de afaceri și cu consultanți externi. Planul va fi axat pe aducerea de investitori din industria auto, datorită fabricilor de la Pitești și Craiova, dar și pe exploatarea proiectelor dezvoltate de ICSI în ceea ce privește combustibilii alternativi și tehnologii de baterii”, declară Pîrvulescu.

Liberalul își propune dezvoltarea domeniilor privind cercetarea și inovarea, pentru a se asigura că oferă cele mai bune soluții investitorilor, care vor beneficia de toate utilitățile necesare, în cantitatea solicitată: alimentare cu apă, energie, canalizare pluvială și menajeră, alimentare cu gaze naturale. În plus, infrastructura va fi modernizată.

Mai mult, Pîrvulescu are în plan înființarea de puncte de lucru ale Primăriei în incinta parcului, pentru facilitarea relației investitor-autoritate locală.

“Vom încheia parteneriate publice-private și vom pune la dispoziția investitorilor terenurile din zona Platformei Chimice. În schimbul unor facilități fiscale, oferite pe o perioadă de șapte ani, și a unor chirii ale terenurilor minimale, investitorii trebuie să îndeplindească o singură condiție: să ofere salariul minim net de 3.000 de lei pentru fiecare angajat. În acest fel creăm locuri de muncă pentru copiii noștri, aici, acasă”, susține Virgil Pîrvulescu.

Video proiect:
https://www.facebook.com/VirgilPirvulescuRamnicuValcea/videos/2645944668997738/

LĂSAȚI UN MESAJ