PNL și-a dorit și își dorește în continuare să elimine puterea politică nocivă a PSD – Gutău din județul Vâlcea.
Acest obiectiv politic ne-a determinat să căutăm soluția cea mai bună pentru Râmnicu Vâlcea și râmniceni.
Am pornit la drum cu cel mai bun candidat cotat cu cele mai mari șanse pentru schimbarea pe care și-o doresc râmnicenii, Virgil Pîrvulescu.
Suntem convinși că unitatea dreptei dă certitudinea unui viitor al cetățenilor municipiului nostru. De aceea am inițiat discuții cu toți reprezentanții dreptei vâlcene pentru a crea un front comun împotriva celor care au distrus economia județului în ultimii ani.
Duminică 16 august 2020, Partidul Național Liberal Vâlcea , a avut o întâlnire cu reprezentanții alianței USR – PLUS, urmărind interesele cetățenilor din județul Vâlcea cu care am încercat să creăm o alianță de dreapta pentru a învinge pe cei care au distrus acest județ.
Am inițiat acest demers din dorința de a răspunde cetățenilor care ne-au cerut un candidat comun pentru formațiunile de dreapta. În toată perioada precampaniei electorale ne-am manifestat, în repetate rânduri, disponibilitatea încheierii unei alianțe care să respecte dorința râmnicenilor, dar, nici una din întâlnirile avute cu reprezentanții USR – PLUS – nu s-a încheiat cu un acord.
Din păcate, adolescentul politicii vâlcene, USR, nu se dezminte nici în cel de-al 12 -lea ceas.
Andrei Gheorghiu, deși se declară ”omul nou” în politică, are aceleași metehne vechi pe care le condamnăm cu toții.
Andrei Gheorghiu a sacrificat așteptările tuturor râmnicenilor de a avea un candidat unic, doar pentru scopul personal, acela de a specula șansa asigurării unei minime notorietăți, conștient fiind că nu are nicio șansă reală în această competiție. Toate sondajele îl cotează pe candidatul la primărie al alianței USR- Plus cu 5% iar pe candidatul PNL, Virgil Pîrvulescu, la 31%.
Înainte de a clama corectitudinea față de partid, considerăm că un om politic responsabil ar fi prioritizat corectitudinea față de propriul electorat.
Suntem convinși că vâlcenii nu se vor lăsa înșelați și vor ști ce înseamnă o alegere înțeleaptă, sancționând ca atare comportamentul imatur al candidatului USR.
Am început această cursă electorală cu miza clară a câștigului, alături de Virgil Pîrvulescu, cu sau fără USR – PLUS. PNL va depune mâine candidatura pentru Virgil Pîrvulescu, singurul candidat cu șanse reale de a câștiga fotoliul de primar, și o listă de propuneri pentru Consiliul Local cu oameni tineri și oameni cu experiență, profesioniști, care își doresc cu adevărat să se implice în problemele comunității noastre.
Vom continua să îi respectăm și să îi reprezentăm pe alegătorii dreptei!