În urma Convenției Județene PLUS Vâlcea, care a avut loc online, în weekendul trecut, a fost ales președinte Dorin Pomană, a cărui echipă va fi formată din Mădălina Iamandei, Mădălin Idița, Robert Achim și Cristian Lăzărescu.
Tot prin vot online, au fost aleși cei patru membri independenți ai Biroului Filialei Județene PLUS Vâlcea, conform Statutului – Constantin Ene, Mihai Cismaru, Mihai Popa, Laurențiu Ciutacu. Noua conducere județeană își va ghida activitatea după cele 12 principii, ce stau la baza Statutului PLUS: colaborare, inovare, educație, evoluție continuă, asumarea responsabilității, respect, competență, încredere, diversitate, rezultate, receptivitate și integritate.
Biroul Filialei Județene PLUS Vâlcea
De profesie jurist, Dorin Pomană lucrează de foarte mulți ani în domeniul vânzărilor. Funcția deținută anterior de el în cadrul formațiunii a fost Coordonator pentru zona rurală. Dorin Pomană este și unul dintre vâlcenii care au participat la protestele civice, inclusiv în 10 mai 2018, la București.