Țigaret îi arată lui Gutău cel puțin două locuri din Ostroveni în care trebuie și merită amenajate cu prioritate parcări supraetajate

0
9963

Împreună cu inginerul Bogdan Țigaret am luat la pas cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. În scurt timp am identificat cel puțin patru zone (dintre cele cu adevărat prioritare din punct de vedere al traficului auto constant încărcat 24 de ore X 7 zile pe săptămână) în care municipalitatea ar putea investi prioritar pentru amenajarea de parcări supraetajate.


Două dintre ele, pe care le prezentăm și în ilustrații și pe care le putea nominaliza orice vâlcean, nu doar cei care locuiesc în zonă, se află în imediata apropiere a Pieței din Ostroveni. Una chiar lângă piață, iar cealaltă la doi pași mai departe, înspre Școala Anton Pann. “Aș putea spune că spațiul de lângă blocul G320 are dimensiuni de generozitate comparabilă cu suprafața care a fost necesară amenajării parcării din Centru. Nu cred că exagerez. Aici cred că ar fi și zona ideală, pentru că se poate orienta intrarea în parcare chiar dinspre Piață fără a afecta prea mult fluența rutieră în zonă, iar parcarea poate avea două niveluri subterane plus încă două supraterane. Oricum, se poate observa foarte ușor că aceste parcări sunt mereu pline la refuz”, a explicat Țigaret.

Parcare la Casa Științei, încă o investiție foarte costisitoare argumentată… aburitor de administrația Gutău

Nimeni nu contestă lipsa acută a spațiilor de parcare în întreg orașul, nu doar în cartierul Ostroveni, cel mai mare al Râmnicului (peste 40.000 de locuitori). Dar, se pune în continuare problema oportunității unor investiții costisitoare anunțate de tot mai extravagantul primar Mircia Gutău. Printre celele mai aglomerate, din acest punct de vedere, rămâne zona Hermes – Piața Ostroveni. Bogdan Țigaret a și supus recent dezbaterii celor care îl urmăresc, printr-o postare pe contul de FB, dacă în primul rând în zona Casei Științei trebuia să se gândească administrația locală la o astfel de investiție, sau erau altele care puteau fi analizate prioritar. “Să vrei să faci o parcare mai mare, când actuala parcare are 48 de locuri libere la ora 17:45 (vinery, 31 ianuarie – n.r.), asta înseamnă să îți bați joc de banii cetățenilor”, a remarcat tânărul politician liberal într-un comentariu la o fotografie făcută chiar în zona cu pricina (foto mai jos).
Tânărul inginer poate avea sau nu dreptate (forte mulți râmniceni consideră că are, totuși), dar cei care nu sunt de acord ar putea remarca faptul că primăria lui Mircia Gutău (sic!) nu a venit în fața opiniei publice cu un studiu de profil serios nici pentru această investiție. Nici măcar cu o schiță de viziune pe termen mediu și lung pentru tot cartierul, dacă nu pentru întreg orașul pentru ameliorarea lipsei locurilor de parcare. Așa, să trântești hodoronc-tronc vâlcenilor încă o investiție, care mai e și foarte costisitoare, poate oricine care nu vrea altceva decât să cheltuiască sume mari din bugetul local, nu contează pentru ce și cum, nu contează că, dacă se dovedește neviabilă, vor trebui investiți alți și alți bani.

Cine plătește pentru sumele imense irosite de primar prin demolarea și reamenajarea giratorului Dacia – CLT?

Nu cred că vâlcenii au uitat cum a “procedat” Mircia Gutău în cazul sensului de girație de la intersecția străzii Dacia cu bulevardul Calea lui Traian, imediat ce a revenit în funcția de edil-șef. Pur și simplu a decis demolarea unei investiții pe care tot el o proiectase, în mandatul anterior, tot pe cost piperat din bugetul local, dar care, în timp, își dovedise utilitatea. Luat la rost, fără menajamente, de numeroși vâlceni scandalizați de bulversarea și mai gravă a traficului rutier din zona centrală a orașului, edilul a invocat atunci un studiu de trafic (care a costat alte miliarde de lei vechi) ce s-a dovedit și neserios, și neclar cine l-a întocmit, în realitate. Ce a urmat? Ați ghicit! Altă investiție, și mai scumpă, tot din bugetul local, în reamenajarea sensului giratoriu! Ca în filmele cu Stan și Bran. Cine răspunde pentru aceste decizii aberante? Cine răspunde pentru sumele imense din bugetul local irosite absurd? Amănunte regăsiți aici:
http://saptamana.net/articol/11724-premiera-halucinanta-studiu-de-trafic-facut-chiar-la-miezul-noptii

Joi se “dezbate” un proiect de buget ce pare iarăși încropit pe genunchi, sau la mișto

Joi, 6 februarie, de la ora 17.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” urmează să aibă loc dezbaterea publică a proiectului de buget local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2020. Bugetul local al Râmnicului urmează să fie aprobat în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local ce se va desfăşura în cursul acestei luni.
Proiectul de buget local îl puteți consulta accesând site-ul primăriei la adresa www.primăriavl.ro. După cum veți observa, cea mai mare parte (13 milioane de lei) din totalul alocat cheltuielilor alocate investițiilor (21,647 milioane de lei, adică sub 10% din totalul cheltuielilor) are ca sursă de finanțare indicată un credit BCR. Deci fără alt împrumut anunțat de primărie, de 30 de milioane de lei. Altă sumă imensă împrumutată din care primăria a indicat, zilele trecute, prin vocea lui Mircia Gutău, că ar vrea să construiască o parcare supraetajată în zona Casa Științei din Ostroveni. “În perioada următoare vor demara lucrările la o nouă parcare ce va fi amenajată pe două niveluri în spaţiul din faţa Casei Tineretului, în zona treptelor – parte din construcţie preluată în administrare de către Primăria municipiului de la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea în urma unui protocolul aprobat prin HCL nr. 305/2019. Lucrările vor consta în amenajarea terasei superioare ca parcare şi în crearea unui spaţiu suplimentar semi-deschis sub această terasă, estimându-se realizarea a 200 de locuri de parcare”, a anunțat primăria într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ