Proiectele Erasmus+ înseamnă orizonturi noi, deschise, experiență de viață, prietenii noi şi de durată, culturalizare internaţională, independentă, dezvoltarea de noi abilităţi, maturizare, situaţii noi, distracţii, călătorii, locuri noi, creştere şi dezvoltare, performantă, baza pentru o cariera de succes.
În perioada 24-30 noiembrie 2019 s-a desfășurat la Palermo, Italia, prima reuniune a partenerilor din carul proiectului Local solutions for global challenges / Soluții locale pentru provocări globale (2019-1-IT02-KA229-062188_2), care a reunit profesori din școlile din țările partenere: Istituto Superiore Statale „Mario Rutelli”, Palermo, Italia (coordonator); I Liceum Ogolnoksztalcace im. Krola Kazimierza Wielkiego w Brzozowie, Brzozów, Polonia; Vilniaus Pranciskaus Skorinos gimnazija, Vilnius, Lituania; Colegio Santo Tomás de Aquino – Liceo Santa Teresa de Jesús, Inca, Spania; FORAVE – Associação para a Educação Profissional do Vale do Ave, Lousado, Portugalia și Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea.
Programul dens al activităților a vizat stabilirea datelor de desfășurare a mobilităților, chestiuni cu privire la numărul, cazarea și transportul elevilor, precum și reguli comune ce vor fi puse în practică de-a lungul mobilităților, calendarul activităților, stabilirea responsabilităților pentru fiecare partener în vederea realizării tuturor produselor finale, precizate în formularul de aplicație, precizarea clară a modalităților de comunicare în timpul proiectului. De asemenea, coordonatorul italian a organizat workshopuri prin intermediul cărora elevii din școala gazdă au elaborat, alături de profesorii europeni, un posibil model de plan de afaceri pe care îl vor dezvolta astfel încât firmele virtuale ce se vor înființa și vor activa în timpul proiectului să poată deveni o modalitate practică de a dezvolta competențele și spiritul antreprenorial al elevilor.
Săptămâna petrecută la Palermo a oferit prilejul delegației României de a descoperi o Sicilie spectaculoasă, prietenoasă, surprinzătoare prin amalgamul de influențe culturale, arhitectonice și gastronomice pe care antreprenorii locali le pun la dispoziția vizitatorilor. Am aflat astfel, povestea seculară, transmisă din generație în generație a biscuiților Modica, a panetonelui Fiasconaro ori a ceramicii bizantine. O întâlnire extraordinară a avut loc în celebra stațiune Cefalu unde lucrează celebrul „brand ambassador” Porsche, Ciccio, declarat în 2012 „tesoro umano vivente”, pantofarul campionilor de Formula 1. Sfatul octogenarului cunoscut la nivel mondial pentru elevii implicați în proiect a fost să nu se oprească niciodată din a lucra, pentru că munca este cea care te menține tânăr (fizic și psihic) și mereu creativ.