OFL Vâlcea a dat startul campaniei de informare împotriva violenţei domestice

0
1679

25 noiembrie a fost declarată de ONU Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Cele 16 zile, de la 25 noiembrie şi până în 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului, sunt considerate zile de activism împotriva violenţei bazată pe discriminarea de gen și au scopul de a atrage atenţia opiniei publice asupra încălcării drepturilor femeilor și a fetelor.


Organizația Femeilor Liberale Vâlcea a dat startul acestei perioade de activism împotriva violenței femeilor printr-o serie de acțiuni care au avut loc astăzi, 25 noiembrie și care au constat în campanii de informare și conștientizare a opiniei publice cu privire la modul de acțiune în caz de violență domestică. Această campanie de informare s-a derulat de organizațiile locale de femei din patru orașe din județ: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Călimănești și Horezu.
Violența domestică este un flagel care pare a fi departe de a se rezolva. Comportamentul abuziv asupra femeilor: hărțuirea, violența domestică, agresiunea verbală, intimidarea, sunt încă practici frecvente, care, de cele mai multe ori sunt tratate cu indiferență și cinism de către funcționari nepregătiți, descurajând în acest fel femeile să apeleze la instituțiile statului abilitate să le apere drepturile.
Campania de informare a fost primită cu deschidere și interes din partea opiniei publice. Organizația Femeilor Liberale Vâlcea își arată întregul atașament față de victimele violenței domestice și consideră că aceasta reprezintă o lipsă de respect, precum și incapacitatea de a recunoaşte egalitatea de gen.
Respectul în familie și egalitatea de gen înseamnă normalitate!
Mihaela Andreianu, Președinte OFL Vâlcea
Irina Maria Argeșanu, Președinte OFL Râmnicu Vâlcea
Florentina Bozgă, Președinte OFL Drăgășani
Magdalena Gheorghe, Președinte OFL Călimănești
Mirela Toma, Președinte OFL Horezu

LĂSAȚI UN MESAJ