Ocnele Mari, anunț gratuit: nașu` e rugat să treacă pe la Urbanism. Cât de repejor poate!

0
3235

Cum, care nașu`? Etajul vechiului complex comercial din Ocnele Mari pare că a intrat în renovare de ceva vreme. Inițiativa proprietarilor – din câte cunoaștem, unul dintre ei ar fi avocatul Florin Popescu, naș al primarului, prin sora dumnealui, în acte – este chiar de lăudat, pentru că va contribui cel puțin la îmbunătățirea imaginii urbanistice a zonei centrale, după foarte mulți ani în care ea a stat într-o situație dezolantă.


Ce ne facem, însă, dacă lucrările nu îndeplinesc condițiile legale (autorizație pentru demolare, autorizație de construire)?  După cum ușor se poate vedea din fotografie, a fost turnată inclusiv o placă de beton, ceea ce presupune că structura de rezistență ar permite o astfel de extindere. Să nu fie capabilă administrația publică locală să ajute o astfel de inițiativă să intre în legalitate 100%?
A! Încă un amănunt, puțin mai haios. După cum se poate observa, fotografia este făcută dinspre sediul Poliției orașului vecin cu Râmnicul. Numai că pe agentul șef adjunct Ion Popescu (noi cu el aveam treabă, pur întâmplător am aflat și că e chiar… fratele nașului) nu l-am găsit sub niciun chip la birou. Neavând multe variante, am întrebat în stânga și-n dreapta dacă l-a văzut cineva prin localitate în ziua respectivă. Răspunsul unui hâtru din primărie ne-a lăsat fără replică: “Păi, n-ați observat că a trecut cu duba cu materiale pe lângă dumneavoastră? Cred că era și-un coleg de-al dumnealui cu el în mașină, dacă nu mă înșel” Mai spune ceva, dacă poți! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ