Proiectul de Lege privind sistemul de pensii aprobat în şedinţa Guvernului din 10 octombrie 2018 (https://www.senat.ro/legis/PDF/2018/18b547FG.pdf ) reprezintă cea mai grea palmă dată de actuala putere PSD-ALDE râmnicenilor, susține președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. Astfel, în noua lege a pensiilor nu se mai regăseşte una din prevederile legale actuale care permit râmnicenilor să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără penalizare. Parlamentarul liberal consideră că “în ciuda propagandei mincinoase PSD-iste care anunţă lapte şi miere pentru pensionari odată cu această nouă lege a pensiilor, râmnicenii şi vâlcenii din jurul municipiului pierd un drept câştigat cu greu”.
Parlamentarul liberal vâlcean acuză reprezentanţii PSD Vâlcea de minciună şi demagogie după ce anul trecut s-au lăudat cu o Lege liberală, minţind populaţia cu neruşinare, acum dovedesc că nu le pasă de râmniceni şi nu înţeleg principii esenţiale ale sistemului de pensii. Reiterăm faptul că prevederea prin care râmnicenii şi cei care locuiesc pe o rază de 8 km în jurul municipiului se pot pensiona anticipat cu 2 ani fără penalizare a fost introdusă în Legea Pensiilor, în urma unui amendament al deputatului liberal Cristian Buican.
“Să-l văd acum pe Neaţă, plagiatorul Parlamentului, dacă mai are tupeu să iasă pe stradă”
Pe această cale, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, anunţă public că de îndată ce Proiectul de Lege privind sistemul de pensii, votat în Guvern, va fi repartizat comisiilor parlamentare, va depune un amendament prin care râmnicenii să îşi păstreze dreptul de a se pensiona anticipat cu 2 ani, fără penalizare, aşa cum este normal şi firesc. “Aşa cum anunţam încă din luna august 2018, când a fost lansat în dezbatere publică acest proiect de lege, reprezentanţii PSD taie dreptul râmnicenilor de a ieşi la pensie cu doi ani mai devreme, fără penalizare. Acum e şi oficial, asumat printr-un document adoptat în Guvern. După ce anul trecut s-au lăudat cu o Lege liberală, minţind populaţia cu neruşinare, acum, reprezentanţii PSD Vâlcea, pur şi simplu îşi bat joc. Să-l văd acum pe Neaţă (Eugen Neață, deputat PSD Vâlcea care și-a însușit proiectul legislativ și s-a lăudat cu succesul acestuia – n.n.), plagiatorul Parlamentului, dacă mai are tupeu să iasă pe stradă în Râmnic, după ce colegii săi de partid taie râmnicenilor dreptul de a se pensiona anticipat, cu doi ani, fără penalizare. Sper ca acest proiect de lege promovat de cei de la PSD-ALDE să nu apuce să intre în vigoare, pentru că este cea mai mare păcăleală pentru pensionarii din România din ultimii 28 de ani. Din punctul meu de vedere, să minţi cu atâta neruşinare părinţii şi bunicii noştri reprezintă cea mai mare neruşinare de la revoluţie şi până astăzi. Cei de la PSD sunt pur şi simplu nesimţiţi şi merită traşi pe roată pentru amăgirea pensionarilor din România” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
O mică observație, la final. Pentru elaborarea proiectului inițial al proiectului legislativ a contribuit și senatorul PSD Laurențiu Coca, lucru precizat la momentul respectiv și de Cristian Buican. Cu atât mai mult gestul lui Neață de a-și însuși inițiativa (prin care s-a dorit o minimă reparație socială pentru poluarea la care au fost supuși timp de zeci de ani râmnicenii și vâlcenii care locuiesc în jurul platformei chimice) și de a se împăuna cu ea rămâne unul dintre cele mai indecente politic din istoria parlamentarismului local, mai ales că… l-ar repetat și în alte cazuri. Așa stând lucrurile, cine l-a impus pe Neață pe lista pentru Parlament și îl cultivă în continuare merită același oprobriu.