În atenția IȘJ Vâlcea: Fîrtățescu, Marin Badea și Neacșu, demiși urgent de la conducerea Liceului Sanitar!

1
7946

În ședința publică din 18 iunie a.c., un complet al Curții de Apel Pitești a respins definitiv, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii Paula Fîrtăţescu (director al Liceului Sanitar “Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea), Laurenţiu Marin Badea (director adjunct) şi Daniela Ramona Neacşu (director adjunct) de obligare în solidar a pârâţilor Claudia Diaconescu și Adrian Pană la plata sumei de 200.000 de lei drept daune de imagine în urma unor articole păublicate pe site-ul Timpul de Vâlcea. În modtivarea deciziei, judecătorii au scris negru pe alb că “pârâţii au încercat să apere interesul public al educaţiei, informând despre unele nereguli petrecute la Liceul Sanitar Antim Ivireanu”!


Anterior, și Tribunalul Vâlcea respinsese acțiunea conducerii liceului, dar motivarea completului de la această instanță se concentrase mai mult pe faptul că Paula Fîrtățescu&co nu au reușit să probeze prejudiciul imens suferit. De asemenea, deși au invocat (aiurea, conform motivării judecătorilor) faptul că lezată ar fi fost și unitatea de învățământ pe care vremelnic o conduc grație puterii PSD-ALDE și a prieteniilor de la cârma Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vâlcea, ei nu au găsit de cuviință să împartă aceste uriașe (cel puțin pentru unii ca mine și Claudia) posibile compensații și cu Liceul Sanitar. Spune mult și amănuntul acesta despre buna credință a celor trei, nu e așa? Nefiind prima situație de acest fel cu care mă confrunt în 23 de ani de presă (din care mai mult de jumătate în domeniul investigațiilor jurnalisitice dedicate interesului general al societății) nu cred că mai are rost să explic în detaliu de ce e limpede că întreg demersul a fost premeditat de cei trei ca pe o formă de intimidare și pedepsire a jurnaliștilor pentru îndrăzneala de a le deranja confortul funcțiilor plătite din bani publici. Adaug acum doar că și conducerea ISJ Vâlcea (și nu mă refer strict la inspectorul general) ar trebui să răspundă, de data asta pentru prejudiciul pe care l-am suportat nemeritat noi, jurnaliștii care am încercat să ne facem meseria în interesul informării corecte a comunității! Mai promovați și tolerați mult astfel de atitudini nesimțite, doamnelor Andra Bică și Adina Dobrete?

Două miliarde de lei vechi, cerute cu tupeu jurnaliștilor care i-au deranjat din posibile abuzuri

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 5 ianuarie 2017, reclamanţii Fîrtăţescu Paula, Marin Badea Laurenţiu şi Neacşu Daniela Ramona, au chemat în judecată pe pârâţii Diaconescu Claudia, Pană Adrian şi Economyc Media SRL, solicitând să se constate încălcarea dreptului la onoare, demnitate şi reputaţie, imagine şi viaţă privată, drepturi nepatrimoniale ce le aparţin, prin formularea unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase; obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a încălcării drepturilor patrimoniale menţionate anterior; obligarea pârâţilor să publice sentinţa din dosarul nr. 35/90/207 pe cheltuiala acestora în publicaţia «Timpul de Vâlcea»; obligarea pârâţilor în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea depusă la dosar la data de 24 aprilie 2017, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, sub aspectul cuantumului pretenţiilor, reclamanta Fîrtăţescu Paula solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000 lei, reclamantul Marin -Badea Laurenţiu, la plata sumei de 50.000 lei, iar Neacşu Daniela – Ramona, la plata sumei de 50.000 lei.
Un mic exemplu de ridicol în gândire și pretenții. Reclamanta Fîrtățescu Paula a invocat afectarea dreptului la imagine inclusiv prin faptul că a fost prezentată poza ei fără acordul acesteia. Totuși, directoarea știa foarte bine că a refuzat să fie fotografiată la birou de către jurnaliști, iar fotografia ce a ilustrat articolul de pe site a fost aleasă cu grijă de pe contul dumneaiei de Facebook, prezentând-o la școală, adică pe domeniu public.
Un exemplu și de efect al articolelor. La câteva luni după aparțiția materialului intitulat “Primarul Gutău, consilierii municipali și conducerea ISJ Vâlcea, complici la un posibil conflict de interese”, profesoara vizată, nimeni alta decât consilierul municipal Maria Bobeanu (totodată și vicepreşedinte PER Râmnicu Vâlcea) a demisionat din Consiliul de Administrație al Liceului “Antim Ivireanu”. Adică fix din forul care decidea și modalitatea de împărțire a orelor, inclusiv ale dumneai, de la postliceală. De ce a făcut asta dacă se considera cu conștiința împăcată? Apropos, la postliceală cursurile sunt plătite de elevi.

Instanța: Pârâţii au încercat să apere interesul public al educaţiei!

“Prin publicarea articolelor, pârâţii au încercat să apere interesul public al educaţiei, informând despre unele nereguli petrecute la Liceul Sanitar Antim Ivireanu, în sensul că un cadru didactic se află în conflict de interese, iar conducerea unităţii de învăţământ nu dezvăluie existenţa acestei situaţii, contrare normelor legale, săvârşind o faptă antisocială, de competenţa Direcţiei naţională Anticorupţie.
Pentru cercetarea acestor fapte de fals, uz de fals, abuz pe care pârâţii consideră că au fost săvârşite a fost sesizată conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, făcându-se de asemenea menţiunea existenţei unei sesizări la Parchet şi a urmăririi penale in rem.
Pârâţii au informat de asemenea publicul despre cercetarea unui alt cadru didactic al liceului, supus unor acţiuni şicanatorii din partea conducerii unităţii de învăţământ şi cercetat de către o Comisie de disciplină al cărui preşedinte este reclamantul Marin Badea Laurenţiu, aflat într-o stare de incompatibilitate.
S-a făcut menţiunea că profesoara Maria Bobeanu, aflată în conflict de interese, a fost încadrată fără concurs şi fără documente de calificare profesională.
Toate aceste informaţii furnizate cu scopul apărării unui interes public nu au urmărit denigrarea reclamanţilor, pârâţii manifestându-şi libertatea de exprimare în limitele prevăzute de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în calitatea lor de jurnalişti recunoscându-li- se o „doză de exagerare” cu privire la atribuţiile reclamanţilor, care îndeplinesc funcţii de conducere la o unitate şcolară şi în această funcţie cunoşteau posibilitatea unor critici dure, chiar de natură să deranjeze sau să şocheze, prin articolele din mass-media, garanţiile acordate presei având o importanţă cu totul deosebită, primordială în raport de unele interese ale persoanelor în cauză, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pârâţii au fost interesaţi de aflarea adevărului în legătură cu informaţiile transmise în presă, sens în care au efectuat şi o anchetă, solicitând Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea demiterea conducerii Liceului Antim Ivireanu, ceea ce presupune că pentru informaţiile furnizate aceştia au avut o bază factuală.
Toate argumentele expuse justifică manifestarea libertăţii de exprimare în limitele prevăzute de lege, lipsind o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel că se va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.” – Decizia Civilă nr. 2044/2018 a Curții de Apel Pitești

Cine ia numele Domnului în deșert…

Fîrtățescu, Marin Badea și Neacșu, vă facem totuși un hatâr, că tot l-ați cerut. Puteți citi motivarea Curții de Apel Pitești în acest dosar aici:
Motivare proces Liceul Sanitar – Pana si Diaconescu
Există un Dumnezeu care le vede și le cântărește bine pe toate. Fîrtățescu, Marin Badea și Neacșu au încercat cu disperare să folosească articolele noastre și pentru a legitima cumva şicanele la care o supun de ani de zile deja și pe Tatiana Predoană, deși ea nu avea absolut nicio legătură cu sursele noastre de informare. Eu am aflat de conflictul conducerii liceului cu cadrul didactic (și nu doar cu ea) chiar din discuțiile purtate cu Paula Fîrtățescu, la liceu, în biroul directoarei. Iată că, de ceva timp, și profesoara de matematică reușește să demonstreze în instanță abuzurile care au fost comise împotriva ei de către aceiași trei. Cum spuneam, Dumnezeu nu bate cu parul…

În continuare, puteți citi (sau reciti) articolele care i-au deranjat atât de tare pe cei trei pesediști de la conducerea Liceului Sanitar “Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea.

Caz de DNA. Conducerea Liceului Sanitar “Antim Ivireanu”, abuzuri în formă continuată

Fals şi uz de fals la Liceul “Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea?

Cazul Bobeanu, emblematic pentru jalnicul nivel la care a ajuns învăţământul vâlcean

Primarul Gutău, consilierii municipali și conducerea ISJ Vâlcea, complici la un posibil conflict de interese

1 COMENTARIU

  1. Părerea mea: Andra Bica este Veorica Vasilica Dăncilă de Vâlcea, na! Aștept să mă dea și pe mine în judecată, să vedem cum va motiva ea pretențiile!

LĂSAȚI UN MESAJ