George Friedman încurajează România să-și dezvolte capacitatea militară de răspuns defensiv în zona Mării Negre

0
3268

Vineri și sâmbătă (1-2 iunie) Centrul de Studii Globale al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu a organizat conferinţa internaţională “Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security”. Evenimentul s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în baza parteneriatului academic cu Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, fiind cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.


La conferință au participat, în calitate de invitați speciali, George Friedman – fondator şi preşedinte al Geopolitical Futures (de asemenea, fost președinte- fondator al agenției de prognoză geopolitică Stratfor) și James Carafano – vicepreşedinte al Heritage Foundation. De asemenea, în cadrul sesiunii plenare, au mai vorbit Cristian Diaconescu – fost ministru de Externe și Mihai Şomordolea – Consilier de Stat, Departamentul Securităţii Naţionale – Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (el transmițând și mesajul președintelui Klaus Iohannis în deschiderea conferinței). La eveniment au mai participat reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe prin Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, NATO HUMINT Center of Excellence (RO), Geopolitical Futures (USA), The Heritage Foundation (USA), Kathryn and Shelby Cullom Davis Institute for National Security and Foreign Policy (USA), Research Center for Regional Security (UKR), Journal of Strategic and Social Research (TR), New Strategy Center (RO), Consiliul Euro-Atlantic Român (RO), Fundației EURISC (RO), Center for Conflict Prevention and Early Warning (RO), The Middle East Political and Economic Institute (RO), GeoPolitica Magazine (RO), Taras Shevchenko National University of Kyiv (UKR), Sakarya University (TR), Mehmet Akif Ersoy University (TR), Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative/SNSPA, Universității Babeș-Bolyai, Academiei de Studii Economice din București, Universității București, Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, plus experți în securitate, diplomație, apărare și chiar economie internațională din Statele Unite ale Americii, România, Turcia, Ucraina, Georgia și Republica Moldova (întâmplător sau nu, reprezentanții Bulgariei nu au confirmat prezența și nici nu au onorat invitația, până la urmă), reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale și ai presei naționale și internaționale.

Friedman: “SUA vor ajuta, chiar şi financiar, acest efort”

Precizând că nu vrea să vorbească despre politică, George Friedman a explicat că mai degrabă încearcă să înţeleagă realitatea acestei regiuni a Mării Negre pornind de la consideraţiile generale, dar şi de la particularitățile care ţin de actorii majori din zonă –Rusia, Statele Unite, Turcia, subliniind că trebuie înțeles procesul general din sistemul global, aflat mereu în plină desfăşurare. Reputatul consultant a făcut și o scurtă recapitulare, în secvențialitatea faptelor cu relevanță și impact la nivel regional și global, petrecute din 2008 încoace. În perioada august-septembrie 2008 Federația Rusă a “invadat” Georgia. În opinia lui Friedman, Rusia a demonstrat atunci că “în primul rând, ar putea sa invadeze pe cineva şi, în al doilea rând, dacă ar invada pe cineva care este aliat cu Statele Unite, Statele Unite nu ar putea răspunde”. Argumentația lui a continuat cu reamintirea faptului că, la scurt timp, pe 15 septembrie, Lehman Brothers s-a prăbuşit “şi a apărut o criza care continuă să transforme lumea în fiecare zi”. “După aceea, Uniunea Europeană nu a mai fost niciodată ca înainte (…) China astăzi este dictatura ce se lupta cu o anumită criză financiara ce nu poate fi tinuta sub control. Rusia este ceea ce s-a întâmplat în august 2008, dar şi victima crizei economice care(…) a creat o criză internă mult mai semnificativă decât ce s-a întâmplat (…) Criza a creat o diviziune socială în SUA, care a împărţit ţara într-un mod atat de profund încât persoana care a fost aleasă a fost foarte diferită. Cine a cauzat invadarea Georgiei de către Rusia? Cine a declansat criza financiara din 2008?”, a întrebat retoric Friedman. Revenind la România, el a mai spus că “România beneficiază de toată prietenia din partea SUA, reprezentaţi o naţiune puternică localizată într-o zonă foarte strategică, dar dacă românii aşteaptă ca toţi ceilalţi să facă mişcarea lor, ar fi bine să vă amintiţi că în august 2008 (războiului din Georgia – n.r.) nimeni nu a reacţionat. Şi, apoi, ţineţi minte cum s-a încheiat criza din Ucraina.” “România este acum într-o poziţie în care trebuie să ia în considerare ceea ce mulţi de aici nu prea vor să înţeleagă: o politică independentă a României. Ştiu că nu aşa aţi fost obişnuiţi să gândiţi, ci în termeni de structuri de alianţe, dar vă pot asigura că nu există niciuna”, a explicat Friedman. “Din punctul de vedere al României, este o situaţie destul de neconfortabilă. România îşi doreşte ca SUA să aibă o politică foarte bine pusă la punct pentru Marea Neagră. Nu va fi una. Sau poate că vom avea ceva pus pe hârtie, dar nu suntem în poziţia de a deplasa o flotă mare în Marea Neagră, având în vedere Convenţia de la Montreux şi pentru că nu ne dorim să ni-i îndepărtăm pe turci. Şi nici nu se pune problema să putem avea concentrate în zona Mării Negre forţe navale sau combinate naval-aeriene de un nivel foarte mare, este în afara discuţiei. Ruşii par foarte ofensivi, dar nu vor face nimic care să declanşeze un răspuns de nivel ridicat al americanilor, ei încă regretă faptul că au fost aduse forţe suplimentare în România şi Polonia în urma comportamentului lor. Aşa că vor fi foarte atenţi. Acesta este timpul în care România are un spaţiu de manevră. (…) Având în vedere parametrii regiunii, are ocazia să îşi poată dezvolta propria flotă, capacităţile combinate naval-aeriene, capacitatea de răspuns defensiv cu rachete anti-nave. SUA vor ajuta, chiar şi financiar, acest efort”, a evidenţiat George Friedman.

Urmează Atlantic-Black Sea Security Forum, la Palatul Parlamentului

Așa cum au anunțat și organizatorii de la ULBS înaintea evenimentului, în cadrul conferinței s-a dorit construirea unei viziuni strategice regionale, capabilă să susțină agenda Formatului B9 și a viitorului Summit NATO din 11-12 iulie, 2018 (Bruxelles). În acest sens, analizele și observațiile prezentate de invitați vor sta la baza unei lucrări academice cu recomandări politice pentru a defini viziunile strategice ale securității în regiunea Mării Negre pentru Departamentul pentru Politică Externă al Președinției Române.
Tot pe tema securității extinse în zona Mării Negre, marți, 5 iunie, la Palatul Parlamentului din București vor fi prezentate concluziile “Atlantic-Black Sea Security Forum – «Bracing for the Storm – Is United Western Action Possible?»”, un eveniment internațional la nivel înalt organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Divizia de Diplomaţie Publică a NATO și biroul din București al German Marshall Fund al Statelor Unite, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și Serviciului Român de Informații, PwC România fiind knowledge partner. Forumul se adresează și servește decidenților, experților și publicului general, oferind o platformă regională pentru gândirea în perspectivă a politicilor economice și de securitate. Printre speakerii confirmați se regăsesc James Appathurai, Adjunct al Asistentului Secretarului General pentru Afaceri Politice și Politica de Securitate și Reprezentant Special al Secretarului General al NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală; Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naționale; Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe; Judy Dempsey, Senior Fellow la Carnegie Europe și Redactor-șef Strategic Europe; general Nicolae Ciucă, Șeful Statului Major; Stephen Flanagan, Senior Political Scientist la RAND Corporation; Constantin Ionescu, Consilier de Stat – Departamentul Securităţii Naţionale și Directorul Oficiului Informaţii Integrate, Administrația Prezidențială; Arnold Dupuy, Profesor Adjunct de Științe Politice la Virginia Tech; Bogdan Belciu, Partener Pwc România; Alina Bărgăoanu, Expert în cadrul grupului de lucru european pentru elaborarea strategiei de combatere a fenomenului ştirilor false.
“Obiectivul acestui eveniment este de a valorifica relevanța României în regiune precum și pozitionarea sa ca  hub în Sud-Estul Europei, dedicat industriei de apărare și capacității sale de a susține eforturile militare ale țărilor din regiune. Forumul pune în lumină riscurile si amenințările din vecinătatea estică a Alianței, menținând în același timp un rol activ de contribuitor la un dialog aprofundat pe teme complexe de securitate privind domeniile de interes ce includ aspectele geo-politice și economice ale apărării Alianței Transatlantice, în special cele ce fac referire la regiunea extinsă a Mării Negre. Totodată, Forumul reprezinta o platformă pentru discuții politice ample cu privire la agenda politică și militară a NATO, cu scopul de a fundamenta pregătirea Summitului NATO din iulie 2018”, anunță organizatorii prin intemediul unui comunicat remis presei joi, 31 mai. Parteneri media ai evenimentului vor fi AGERPRES, RFI România, Caleaeuropeană.ro.
Sursa foto: Marius Frățilă/Agerpres

Pe aceeași temă puteți citi și:

http://monitorulapararii.ro/george-friedman-rusia-este-o-superputere-intr-o-noua-realitate-care-nu-este-un-nou-razboi-rece-1-3542

http://monitorulapararii.ro/analiza-securitatii-in-m-neagra-un-posibil-punct-de-plecare-pentru-analiza-strategica-a-apararii-1-3540

http://monitorulapararii.ro/vizita-cancelarului-german-in-china-dialog-bilateral-sau-o-componenta-a-razboiului-comercial-sua-europa-1-3549

 

LĂSAȚI UN MESAJ