De zile bune, circulă pe străzile din Râmnicu Vâlcea autobuze cu numere de înmatriculare de Cehia, lucru care contravine flagrant legislației. Paradoxal, nicio autoritate locală (primărie, ARR, poliție rutieră) nu se grăbește măcar să explice public situația, că de verificări nici nu poate fi vorba.
Bogdan Țigaret, de profesie inginer specializat în transporturi, a semnalat pe bună dreptate situația. “În acest videoclip puteți observa cum SC ETA SA derulează activitatea de transport în comun în Râmnicu Vâlcea cu autobuze înmatriculate în Cehia. La următoarea întrebarea vreau să-mi răspundă reprezentații autorităților: Este legal să se deruleze transport în comun cu autobuze înmatriculate în alt stat?”. În continuare, el evidențiază și prevederile legale în domeniu.
Legea 92/2007
Art 4, alineatul 1:
d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați;
Art 4, alineatul 2:
2) Conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:
Jurisprudență (1)
a) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;
b) programul de circulație;
c) copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor;
d) alte documente stabilite de legile învigoare.
ODONANTAnr. 27din31 august 2011, ART. 25:
(1) Transportul rutier naţional contra cost se poate efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România,deţinute şi utilizate în condițiile prezentei ordonanţe.
Societatea municipalității a achiziționat autobuzele din fonduri proprii
În decembrie 2017, operatorul de transport valcean ETA SA anunța că a achizitionat, din fonduri proprii, trei autobuze Iveco cu sistem de propulsie pe gaz natural comprimat (CNG). Andi Ștefan Davidescu, directorul ETA SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, explica la momentul respectiv că s-a optat pentru aceste autovehicule pentru că sunt prietenoase cu mediul, se face economie substanțială la cheltuielile cu combustibilul și se încadrează în Planul de mobilitate urbană adoptat de primărie anul trecut. “Diferența plătită în plus la pretul de achiziție comparativ cu un autobuz diesel este de 5.000 de euro, pe care o putem amortiza în aproximativ un an și jumătate, la un rulaj lunar de 5.000 km, doar din prețul mai mic al combustibilului. În plus, se realizeaza economii și la întreținere, pentru că motorul pe gaz are la baza motorul pe benzină, care este mai ușor și mai ieftin de întreținut decat unul diesel”, a susținut directorul ETA. El a mai explicat că s-a optat pentru o confirgurație a autobuzelor cu capacitate medie de transport (8 m lungime, 33 de locuri, din care 16 pe scaune), vehiculele fiind special concepute pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă (podeaua este complet coborâtă, iar la ușa din mijloc va fi amenajat un spatiu special pentru scaun rulant, plus rampa de acces). “Configurația a fost realizată de un carosier din Republica Cehă special pentru ETA, întrucât în oferta standard autobuzele Iveco sunt oferite cu podea ridicată. În ceea ce privește sistemele de siguranță, s-a mers pe standardul oferit de Iveco”, a mai explicat Davidescu. La momentul respectiv, nimeni nu l-a întrebat pe șeful ETA SA ceva despre înmatricularea autovehiculelor pentru că nimeni nu s-a gândit că va fi o problemă în acest sens.