În an de centenar, economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, actuala economie de piaţă aplică “regula” junglei, susține senatorul PNL Romulus Bulacu.
“Inflaţia a anulat, în luna ianuarie, 65% din creşterea nominală de venituri salariale faţă de ianuarie 2017. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate recent, comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8%, dar câştigul salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de doar 3,5%. Diferența de la 8% creşterea nominală, raportat la 3,5% creşterea reală o regăsim în inflaţie. Produsul intern brut a crescut anul trecut cu aproape 7%, dar ancorat pe nisip mişcător, câtă vreme economia s-a bazat strict pe consum și s-a confruntat şi cu cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii patru ani. Creşterea economică din anul 2017 este înghiţită de deficitul comercial: 7% creştere economică, 7% deficit comercial . Un record anulat de alt record. În 2017, am importat cu 13 miliarde de euro mai mult decât am exportat. Producţia internă nu ţine pasul cu creşterea veniturilor populaţiei, şi atunci consumăm ce produc alţii, dar «pe caiet». Fondului Monetar Internaţional, la ultima sa vizită, a lăsat corijent Guvernul PSD-ALDE, la lecția privind «revoluţia fiscală». A rămas în urma FMI şi un avertisment care ar trebui să sune ca un ceas deşteptător: «Preconizăm că ritmul de creştere a PIB-ului va fi de aproximativ 5% în 2018, urmând a încetini la 3% pe termen mediu». Luna aprilie ne-a adus alte vești proaste – un indice de inflație de 5%, conform comunicatului Institutului Național de Statistică”, arată parlamentarul vâlcean.
Senatorul liberal nu uită să taxeze și eșecul, în termeni reali, înregistrat de guvernanți în ce privește creșterea veniturilor românilor din salarii și asigurarea pensiilor viitoare. “În ultimele luni ale tristei guvernări PSD –ALDE, după aplicarea reformei necugetate, denumită strategic, «revoluţie fiscală», românilor li s-a mai spulberat un mit: creşterile salariale. Salariile s-au mărit până au scăzut. Creșterile, în fapt, nu au existat, ba mai mult, salariile au fost ciopârţite. Pe termen lung, pensiile private ale celor care contribuie la Pilonul II au fost amanetate. Într-o manieră iresponsabilă, Guvernul a redus contribuţia aferentă Pilonului II de pensii de la 5,1%, cât era în 2017, la 3,75%, începând cu acest an. Aşa a ajuns PSD ca de la fiecare salariat să fure câteva zeci de lei din viitoarea pensie. Vestea și mai proastă este că această guvernare, din lipsă de bani, va continua o politică haiducească, mutând banii românilor dintr-un buzunar în altul. Toate aceste date confirmă faptul că actualul cabinet duce ţara într-o direcţie greşită, fie din incompetenţă, fie cu bună-ştiinţă şi rea-credinţă. Statistica oficială indică exact ce ar trebui să facă executivul în perioada următoare, dacă ar avea intenții privind redresarea României. Pun problema redresării, pentru că în acest moment nu mai putem vorbi de o modernizare a ei, în condiţiile în care investițiile, motorul unei economii reale, lipsesc cu desăvârșire. Dar, Guvernul îşi continuă activitatea pe două tipuri de economii, cea prezentată public, pe canalele media obediente şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui roman. Cu toate avertismentele, acțiunile deplasate continuă. Cum corectează executivul economia, în ochii opiniei publice? La o recentă ședință de guvern, PSD-ALDE, sub pretextul «armonizării legislației»”, acaparează o nouă instituţie a statului român, Institutului Național de Statistică, principalul vinovat pentru bulversarea opiniei publice, prin comunicarea datelor economice. Prim-ministrul României tocmai şi-a subordonat direct INS, printr-o Hotărâre de Guvern. Marele specialist în economie, Viorica Dăncilă, urmează să avizeze şi să semneze orice comunicat care pleacă de la INS. «Trădare, trădare, dar s-o știm și noi!», cum ar spune un celebru personaj din operele lui Caragiale. Consecințele calamității fiscale stârnite de coaliţia de guvernare PSD-ALDE sunt încă greu de cuantificat. Aş dori să vă reamintesc, că de la tribuna Parlamentului, opoziţia a tras nenumărate semnale de alarmă privind aceste derapaje inevitabile. România are nevoie stringentă de o strategie coerentă a implementării politicilor economice şi fiscale, care să o transforme din nou într-o ţară, cel puțin atractivă din punct de vedere al predictibilității și stabilității, noțiuni de bază în căutările investitorilor. Dar traiectoria trebuie schimbată azi, pentru că mâine poate fi prea târziu”, mai arată Romulus Bulacu.