Așa cum a anunțat și președintele Andrei Gheorghiu în timpul “dezabterii publice” a bugetului local, USR Vâlcea, analizând modul în care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a hotărât mărirea taxelor și impozitelor, a decis să atace în contencios administrativ Hotararea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea nr. 495/28.12.2017.
“Considerăm că această hotărare a fost emisă cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Din analiză noastră juridică, reiese că, în procedura prealabil-obligatorie impusă de lege, a fost dat publicitătii un alt conținut decât cel final al H.C.L. nr. 495, motiv pentru care USR Vâlcea a solicitat revocarea acesteia. Am depus plângerea prealabilă, așteptăm răspunsul instituție și vom urma mai departe pașii procedurali”, a anunțat președintele filialei Vâlcea prin intermediul unui comunicat remis presei săptămâna trecută.
Ce înseamnă buget participativ și cum va fi supus spre aprobare consiliului local
USR Vâlcea a depus la începutul acestui an o propunere de Buget Participativ pentru Râmnicu Vâlcea. Prin intermediul acestui instrument, râmnicenii ar putea trimite propuneri de proiecte și ar putea decide prin vot cele mai bune proiecte care să fie implementate în cadrul campaniei, explică președintele filialei Vâlcea, economistul Andrei Gheorghiu. “Proiectul a fost depus pe 23 Ianuarie, iar până în acest moment Primăria nu a găsit de cuvință să transmită un răspus conform legii. Vom acționa în conformitate cu legislația în vigoare pe această problemă și chiar luăm în considerare inițierea procedurii pentru a transforma acesta initiativă a USR într-un proiect de hotarere în Consiliul Local Rm Vâlcea din partea cetățenilor, evident susținut de semnăturile a 5% din râmniceni”, susținea liderul USR luna trecută, după scandalul public legat de decizia părimăriei conduse de Mircia Gutău de a majora sever taxele și impozitele locale.
Deputatul Dan Rădulescu solicită primăriei motivele și studiul de impact pentru desființarea celor două licee
În ceea ce privește reorganizarea, prin divizare totală a Liceelor Henri Coandă și Oltchim, USR, prin deputatul Dan Rădulescu, membru în comisia de invătămant, a înaintat o cerere către Primăria Râmnicu Vâlcea, prin care solicităm motivele și studiul de impact care au fundamentat hotărarea de consiliu prin care se desființează aceste licee tehnologice. “Dat fiind că elevii de la cele două licee vor fi repartizați la alte școli mult mai indepărtate de casă, cerem să ni se expună care sunt măsurile pentru a contracara riscul creșterii abandonului școlar, întrebăm totodată dacă se va respecta principiul păstrării profilului pentru care optaseră elevii-cel tehnologic, și dacă există cadre didactice disponibilizate. Colegii noștri din comisie se vor implică în această chestiune și vor susține cauza profesorilor și părinților de la cele două licee”, a declarat parlamentarul USR, prezent la Vâlcea și pentru a prezenta proiectul legislativ al formațiunii intitulat generic “Fără penali în funcții publice!”.
Revenind la motivele invocate de USR în contestarea deciziei municipalității râmnicene de a majora taxele și impozitele locale, trebuie spus că ele se regăsesc și printre constatările Instituției Prefectului – județul Vâlcea. Despre asta puteți citi aici: