Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, 11 martie, susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte şi pe cea a liderului național al formațiunii, Ludovic Orban, pentru a fi desemnar premier. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a anunţat că parlamentarii liberali vor depune şi în această sesiune parlamentară o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. De asemenea, Consiliul Naţional al PNL a adoptat şi o hotărâre privind criteriile de evaluare a filialelor partidului, precum și o rezoluţie privind transparența şi promovarea dialogului permanent cu societatea.
Președintele Ludovic Orban a anunțat că PNL va elabora un program de guvernare, dar nu unul abordat superficial, ci un proiect cu obiective și soluții serioase, profunde, bazate pe anaize şi pe studii de impact. De asemenea, liderul liberal a subliniat că PNL va susţine formarea unui Guvern cu 14-15 ministere şi evitarea, pe cât posibil, a guvernării prin abuz de ordonanţe de urgenţă. El a arătat că PNL trebuie să pornească o ofensivă politică aşa cum nu a făcut niciodată. “Nu trebuie să mai promitem lucruri care nu pot fi realizate, chiar cu riscul de a pierde niște voturi. Niciodată nu o să ne voteze toată lumea. (…) Trebuie să lăsăm de-o parte agendele personale. Cea mai bună modalitate ca obiectivul tău de carieră să fie realizat este să fii într-un partid puternic, care câştigă alegerile. Trebuie să pună toţi osul la treabă, nu numai unii să ducă greul bătăliei, în timp ce alţii stau binişor şi se uită, aşteptând eventual să-şi rupă gâtul cei care se bat pentru partid. (…) Sunt un nostalgic după vremea cavalerismului. Mi-aş fi dorit foarte mult ca bătălia între noi şi PSD să se câştige printr-un duel între mine şi Dragnea, numai că Dragnea fuge, normal. Niciodată nu o să accepte să intre într-o bătălie şi într-o dezbatere unu la unu cu mine, fiindcă el se simte bine acolo, în spatele gardurilor, în spatele cordoanelor de jandarmi, cu o mulţime de indivizi care îl adulează numai pentru ceea ce le oferă. Bătălia cu PSD nu se va câştiga aşa. Se va câştiga cu infanteria, cu fiecare membru, cu oastea, iar oastea trebuie trezită şi ridicată la luptă. (…) Gata cu blaturile cu PSD! V-o spun din capul locului”, a spus liderul PNL.
Plan de acțiune evaluat trimestrial, pentru fiecare filială în parte
Conform hotărârii privind criteriile de evaluare a filialelor partidului adoptate duminică, în săptămâna premergătoare începerii trimestrului, vicepreşedinţii regionali şi secretariatul general al PNL stabilesc cu fiecare filială judeţeană planul de acţiune trimestrial şi obiectivele asumate de aceasta, conform criteriilor de evaluare a performanţelor filialei. Evaluarea implementării planului de acţiune şi a îndeplinirii obiectivelor asumate se face de către secretarii regionali, sub coordonarea vicepreşedinţilor regionali, în termen de 15 zile de la finalizarea trimestrului şi are la bază raportul adoptat de fiecare filială judeţeană. Concluziile evaluării se prezintă în Biroul Executiv al PNL, care dispune măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii filialelor PNL. Criteriile de evaluare a activităţii filialelor judeţene vizează numărul de membri nou înscrişi, de organizaţii nou înfiinţate, sondajelor de opinie, de localităţi cu candidaţi de primari desemnaţi, de întâlniri şi documente realizate de comisii de specialitate, de procese-verbale ale reuniunilor organismelor statutare, de sedii noi de organizaţii locale deschise, branduite, de membri PNL care participă la diferite programe de pregătire iniţiate la nivel judeţean, de întâlniri ale conducerii filialei cu membrii de partid şi numărul membrilor liberali care participă la aceste întâlniri, de evenimente organizate de organizaţiile partidului, de proiecte de hotărâri iniţiate de grupurile de consilieri. De asemenea, criteriile de evaluare vizează numărul de campanii publice derulate pentru susţinerea unor iniţiative ale liberalilor, de conferinţe de presă organizate, de participări la emisiuni tv şi radio, de materiale informative realizate şi distribuite către cetăţeni, de conturi de Facebook neanonime aflate în reţeaua locală a membrilor filialei, de prieteni/followeri noi pe conturile liderilor filialei şi ale aleşilor proveniţi din cadrul filialei, de vizualizări ale paginilor oficiale ale filialelor/lună, al grupurilor locale deschise, de acţiuni comune ale organizaţiei cu societatea civilă şi de parteneriate, acorduri de colaborare, proiecte comune realizate de organizaţie cu societatea civilă. Hotărârea prevede şi instituirea unor mecanisme de evidenţiere, de premiere a membrilor PNL pentru participarea la acţiunile, evenimentele, campaniile partidului.