Proiect educațional “Centenarul Marii Uniri” la Colegiul Energetic

0
2787

Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea marchează Centenarul Unirii printr-un proiect educațional ai cărui inițiatori sunt Directorii Colegiului – prof. Mihai Simion și prof. Mariana Marica, profesorul de istorie Ovidiu Tănase și consilierul educativ prof. Ana-Maria Udrescu. Scopul acestuia vizează dezvoltarea, consolidarea și manifestarea sentimentului patriotic, îmbogăţirea cunoştinţelor istorice, înțelegerea faptului că Marea Unire din 1918 a fost şi este unul dintre momentele cele mai importante pentru poporul nostru, stimularea expresivităţii prin interpretarea de poezii  și cântece și exprimarea imaginației creatoare prin  desene, postere și insigne aniversare, eseuri.


Activitățile proiectului se desfășoară în perioada noiembrie 2017 – decembrie 2018. Până în prezent elevii au realizat o expoziție permanentă dedicată stemei naționale, au participat la un concurs interșcolar alături de elevi de la Colegiul Național de informatică “Matei Basarab”, au realizat siglele claselor ce au în grafică și simboluri naționale, au dezbătut modul în care Unirea a fost reflectată în literatură.

Marți, 23 ianuarie 2018, 50 elevi de la clasele cu profil sportiv handbal feminin și protecția mediului însoțiți de către director adj. Mariana Marica, prof. Ovidiu Tănase, prof. Florin Cîrciu au participat la Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu” la prima activitate propusă de gazde în cadrul programului Centenarul Marii Uniri, intitulată “Unirea Principatelor – fundamentul Marii Unirii”.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi “Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern. Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Oaspeții au fost primiți cu multă căldură de profesor Antonie Chelcea – manager Memorial Nicolae Bălcescu, ei desfășurând mai multe activități: • Ghidaj în istoria locului și rolul lui Nicolae Bălcescu în revoluția de la 1848, asigurat de muzeograf Valentin Hănulescu; • Semnificația Micii Uniri de la 1859 – prof. istorie Ovidiu Tănase; • Hora Unirii. Elevii au fost impresionați de documentele inedite prezentate, de veșmintele, mobilierul de epocă, dar și de farmecul locului, zăpadă, dealuri împădurite ce s-au constituit într-un îndemn la contemplare tăcută a frumuseții istoriei şi geografiei spațiului românesc.

Consilier educativ, prof. Ana-Maria UDRESCU; Coordonator proiect, prof. Ovidiu TĂNASE

 

LĂSAȚI UN MESAJ