Gheorghe Constantin încearcă să-i convingă pe Nicolae Sarcină şi Miricia Gutău să aducă CS Şirineasa în Zăvoi

0
1452
CS Şirineasa, club de fotbal care este înscris în continuare în Liga a III-a şi care a fost preluat, la începutul lunii iulie, de oamenii de afaceri Alin Zgripcea şi Nicolae Sarcină (proprietarul grupului gorjean Succes), are şanse mari să fie mutat în Zăvoi din sezonul 2017 – 2018. Fostul mare arbitru şi portar al Chmiei Râmnicu Vâlcea Gheorghe Constantin a încercat să-i convingă pe cei doi să discute cu primarul Râmnicului Miricia Gutău despre această posibilitate. Constantin, ca mulţi alţi iubitori de fotbal din Vâlcea, nu se împacă la gândul că în Zăvoi nu se va mai face performanţă după desfiinţarea fostei divizionare secunde CSM Râmnicu Vâlcea şi încearcă deja de zile bune să demonstreze părţilor implicate în tratative că proiectul este unul benefic pentru ambele. Potrivit spuselor sale, în două-trei săptămâni cel mult, se va cunoaşte şi rezultatul acestor eforturi.

LĂSAȚI UN MESAJ