Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea a scos la concurs posturile de actor debutant şi regizor artistic debutant, ambele cu studii superioare de profil absolvite. Dosarele candidaţilor au fost depuse la sediul instituţiei din Parcul Zăvoi, acolo une vor fi susţinute şi probele.
În cazul postului de regizor, vineri, 14 iulie a avut loc selecţia dosarelor la concurs, luni, 17 iulie (ora 13.00), fiind data stabilită pentru primirea eventualelor contestaţii la această etapă, iar marţi (18 iulie) soluţionarea lor. Urmează proba scrisă (vineri, 21 iulie) şi susţinerea interviului (joi, 27 iulie), concursul urmând a se încheia în data de 2 august, după soluţionarea eventualelor contestaţii şi la acest capitol.
În ce priveşte selecţia unui actor debuntant, luni, 17 iulie, este ziua în care se vor afişa deciziile la contestaţiile depuse vineri, 14 iulie. Miercuri, 19 iulie (începând cu ora 10.00) este programată proba practică, iar luni, 24 iulie, susţinerea interviului. Procedura de selecţie se va încheia vineri, 28 iulie.
Pentru ambele posturi s-au înscris mai mulţi concurenţi, din acest punct de vedere competiţia cea mai puternică înregistrându-se pentru cel de actor debutant. Amănunte suplimentare pe website-ul instituţiei (http://www.arieltheatre.ro) sau la sediul din strada Ştirbei Vodă nr. 11, Râmnicu Vâlcea (Parcul Zăvoi).
În perioada 25 – 29 iulie are loc, în organizarea Teatrului Municipal Ariel şi a Primăriei Râmnicu Vâlcea, ediţia a VII-a a Festivalului de Teatru “Ariel Râmnic Fest”, luni 17 iulie fiind programată şi o conferinţă de presă pentru prezentarea participanţilor, a programului şi celorlalte detalii organizatorice.
Adrian PANĂ
Foto: Ariel Interfest 2012, Spectacol “Tărâmuri abandonate” – TMA