În premieră, un jandarm român deţine funcţia de comandant al Jandarmeriei Europene

0
2252

În cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la sediul Jandarmeriei Europene de la Vicenza, Italia, locotenent colonelul Lucian Gavrilă din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost învestit în premieră, în funcţia de comandant al forţei.

 

La ceremonia de învestire, alături de reprezentanţi ai tuturor ţărilor membre, a luat parte şi o delegaţie a Jandarmeriei Române condusă de general de brigadă Marin ANDREIANA, inspectorul general al Jandarmeriei.

Astfel, România, prin Jandarmeria Română va deţine timp de doi ani poziţia de comandă în cadrul EUROGENDFOR (EGF), iar atribuţiile comandantului vor fi îndeplinite de un ofiţer jandarm român, locotenent colonel Lucian GAVRILĂ, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Ofiţerul a fost desemnat să ocupe această funcţie în urma promovării unui concurs, iar mandatul lui are o perioadă de doi ani, interval în care va asigura buna funcţionare a EUROGENDFOR şi atingerea obiectivelor stabilite prin decizii ale ţărilor membre.

Locotenent colonel Lucian GAVRILĂ are 50 ani, este căsătorit şi are un copil. În intervalul 2011-2013 acesta a deţinut funcţia de adjunct al Şefului Statului Major al EUROGENDFOR, funcţie ocupată de asemenea prin concurs, iar în anul 2015 a fost comandant al Contingentului de Jandarmi Români din Afganistan (misiune NATO) şi consilier al şefului Statului Major al Ministerului de Interne din Afganistan.

Ofiţerul este absolvent al Academiei de Poliţie Al. I. Cuza, are specializări în drept în cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi în domeniul consilierii politice, în cadrul Academiei Folke Bernadette Suedia.

Totodată a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Paris, în specialitatea comandă şi stat major.

Din anul 2016, ocupă funcţia de Şef al Serviciului Operaţii din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, după ce anterior a deţinut şi funcţia de şef al Serviciului Analiză şi Programe Strategice.

 

Informaţii suplimentare:

La data de 18 octombrie 2007,  la Velsen, în Olanda, a fost adoptat Tratatul între Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Olandei şi Republica Portugheză, stabilind Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR).

EUROGENDFOR (EGF) este o structura operativă a Uniunii Europene, formată din unităţi de poliţie cu statut militar şi atribuţii în domeniul poliţienesc, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.

În cadrul EUROGENDFOR funcţionează Comandamentul Permanent (PHQ), structură multinational dispusă la Vicenza, Italia, al cărui rol este de a asigura planificarea operaţională la nivelul FJE şi de a contribui la stabilirea şi aplicarea strategiei agreate de ţările membre.

În cadrul PHQ există 39 de funcţii cheie (commandant, adjunct, şeful statului major şi adjuncţii acestuia), precum şi 32 funcţii non-cheie, ocupate de reprezentanţii ţărilor membre EGF.

În anul 2015, România, prin intermediul Jandarmeriei Române, a deţinut Preşedinţia EUROGENDFOR.

În prezent, EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.

sursa: www.jandarmeriaromana.ro

LĂSAȚI UN MESAJ