După o primă jumătate a lunii aprilie marcată de o vreme capricioasă, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat joi, 16 aprilie, estimările meteo pentru a doua jumătate a acestei luni. Iar pentru perioada imediat următoare estimările arată că vremea va deveni din nou instabilă și ploioasă. Un ciclon va traversa România de la nord la sud în cursul zilei de vineri, iar de săptămâna viitoare o masă de aer polar va duce la o scădere treptată a temperaturilor, sub cele normale pentru această perioadă, mai avertizează meteorologii.
Potrivit meteorologilor, până la finalul acestei săptămâni (18-19 aprilie), regimul termic va fi în general apropiat de mediile multianuale, astfel că cele mai ridicate temperaturi maxime, până în jurul a 20 de grade, sunt de așteptat în vestul și local în sudul țării.
Însă pe parcursul zilei de vineri, 17 aprilie, un front atmosferic rece, aferent unui ciclon D1 (n.r. ciclon nord-atlantic, centrat în câmpia europeană a Rusiei), va traversa țara de la nord către sud și va determina perioade cu înnorări temporar accentuate, ploi mai ales sub formă de aversă (ce vor putea atinge izolat 20…30 l/mp), însoțite de descărcări electrice în nord, centru și nord-est, iar spre seară și noaptea în sud și sud-est.
Sâmbătă, 18 aprilie, vor mai fi averse în general slabe cantitativ, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, precum și în zonele montane aferente, în timp ce duminică, 19 aprilie, vom avea parte de o vreme predominant frumoasă, cu ploi izolate, posibil în regiunile extracarpatice.
Pentru intervalul 20-23 aprilie, peste jumătatea de nord a Europei la nivelul solului regăsim un câmp ridicat de presiune atmosferică (anticiclon M) și o masă de aer rece, polar, iar în jumătatea de sud un regim ciclonic, cu aport de aer mai cald și umed, prin urmare o vreme mai instabilă și ploioasă, precizează prognoza ANM.
În aceste condiții, regimul termic va fi în scădere treptată, astfel că pentru perioada 22-24 aprilie sunt estimate valori diurne sub cele normale, maxime în general între 10 și 17 grade.
După această perioadă, până la finalul lunii aprilie, estimările modelului ECMWF arată un trend de încălzire treptată, astfel că media temperaturilor maxime la nivelul țării va crește de la valori de 14…16 grade, până la valori de 19…20 de grade, dar și a valorilor nocturne de la medii de 4…5 grade, spre 7…8 grade.





































