634 de ani de istorie, credință și mândrie: LA MULȚI ANI, VÂLCEA!

0
68

Județul Vâlcea este atestat documentar la 8 ianuarie 1392 printr-un act (hrisov) emis de Mircea cel Bătrân, fiind primul județ atestat documentar în România. Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a marcat importantul moment istoric cu un sensibil mesaj adresat tuturor vâlcenilor, un mesaj despre istorie, credință, oameni și viitor. VIDEO AICI!

“Ce coincidență fericită și ce bucurie! După Sfintele Sărbători în care toți suntem cu dorințe, cu gânduri, cu reflecții asupra a ceea ce a fost și ceea ce ne dorim să fie, iată vine ziua noastră, da, a noastră, ajudețului Vâlcea, cel mai vechi județ din România. Județul pe care Mircea cel Bătrân l-a pomenit prima oară într-un document oficial. Primul județ din România și cel mai frumos! De-a lungul istoriei, vâlcenii au fost martiri, vâlcenii au fost făuritori de țară, vâlcenii au fost cei care au dat țării valori, repere și, până la urmă, motive să spunem cu toții că suntem mândri că suntem români. Astăzi, când vorbim despre județul Vâlcea, cel mai vechi județ din România, mă gândesc la toți vâlcenii care nu mai sunt și cărora le purtăm recunoștință și pe care îi pomenim cu evlavie, dar mă gândesc astăzi, cu prețuirre și cu dragoste, și la toți vâlcenii care sunt, aici, acasă în Vâlcea, la vâlcenii care sunt plecați peste mări și țări, vâlcenii care sunt în toată țara și în toată Lumea. La dumneavoastră mâ gândesc și vă asigur că noi, aici, acasă, în Vâlcea, cel mai frumos județ din România, facem treabă, pentru ca dumneavoastră să vă întoarceți cu bucurie și să regăsiți puterea de a privi cu mai multă încredere în viitor. Vorbim despre județul Vâlcea, județul care, în 2028, doar prin investițiile făcute de Consiliul Județean, va depăși un miliard de euro. La mulți ani, vâlceni, oriunde v-ați afla!”

LĂSAȚI UN MESAJ