Administrația Națională de Meteorolorgie a emis marți, 6 ianuarie, o nouă avertizare de tip Cod Galben, valabilă pentru perioada 6 ianuarie, ora 18:00 – 8 ianuarie, ora 12:00. Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, dar și temperaturi mai ridicate pe timpul zilei, cu excepția zonelor montane.
“La început în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20…35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20…50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15…30 cm. Local se va depune polei.
Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70…85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Vremea va fi în general închisã, iar mai ales în sud şi sud-est valorile de temperaturã vor creşte faţã de ziua precedentã. În Banat, Crişana şi Maramureş vor fi precipitaţii mixte (ploi, lapoviţã şi local ninsoare), în Transilvania şi pe arii restrânse în Moldova, vor fi mai ales ploi, iar în celelalte regiuni local va ploua. La munte se vor semnala precipitaţii mixte, iar la altitudini în general de peste 1700 m vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat de zãpadã. Izolat vor fi cantitãţi de apã de 10…20 l/mp. Local vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 11 grade, cu valori mai ridicate, de pânã la 15…17 grade în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea. Pe arii restrânse se va semnala ceaţã”, arată sursa citată






































