Miercuri, 10 decembrie, Consiliul Județean Vâlcea a fost gazda Gala Baschetului Românesc 2025 – organizată de Sucursala Regională 3 a FRB, un eveniment care a adus în prim-plan performanța, pasiunea și angajamentul față de baschetul românesc. Sucursala Regională 3 a Federației Române de Baschet și-a felicitat sportivii, antrenorii și cluburile care au performat de-a lungul acestui an competițional, în cadrul Galei Baschetului Sucursalei 3, care cuprinde județele Alba, Sibiu, Brașov și Vâlcea. La eveniment au fost prezentă Carmen Tocală și Claudiu Fometescu, președintele respectiv CEO-ul Federației Române de Baschet, care au transmis un mesaj de apreciere pentru efortul și rezultatele impresionante ale comunității baschetului din regiune.

*
VIDEO AICI! În cadrul evenimentului, au fost distinși cu trofee și recunoștință sponsorii și partenerii care au sprijinit activitatea baschetbalistică din regiune: Consiliul Județean Vâlcea, SanoVita, Primăria Dăești, Primăria Râmnicu Vâlcea.
“Îi mulțumesc doamnei Carmen Tocală, președinta FRB, pentru distincția de recunoaștere internațională a contribuției aduse la dezvoltarea baschetului românesc, pe care mi-a oferit-o astăzi. Este primul premiu de acest fel, pentru care sunt recunoscător și onorat. Vă asigur că voi rămâne un susținător al baschetului și al sportului vâlcean. CS Vâlcea 1924 este un proiect de suflet. Am reușit performanță europeană la numai trei ani de la înființare, iar acest lucru arată seriozitatea și forța sportivilor care se pregătesc aici. Clubul nu înseamnă doar baschet. Avem peste zece discipline sportive și peste o mie de sportivi vâlceni care muncesc zi de zi pentru rezultate în numele clubului. Felicitări tuturor și un an nou cu multe performanțe sportive”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.


*
Sursa foto: Sucursala Regională 3 a Federației Române de Baschet – facebook






































