VIDEO! CJ Vâlcea vrea să atragă 14 milioane de euro, bani europeni, pentru reabilitarea Culelor Duca și Greceanu și propriului sediu

0
61

În ședința Consiliului Județean Vâlcea de marți, 25 noiembrie, au fost aprobate trei proiecte în valoare totală de aproape 14 milioane euro, care urmează a fi depuse în vederea obținerii de finanțare europeană, în cadrul Programului Regional S-V Oltenia 2021-2027. Este vorba despre reabilitarea Ansamblului Cula Greceanu, cea mai veche culă din țară, precum și restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Ansamblului Culei Duca, monumente istorice ce fac parte din Complexul Muzeal Măldărești.

*

“Cel de-al treilea proiect pe care îl vom depune la finanțare are ca obiectiv reabilitarea clădirii Consiliului Județean Vâlcea, în scopul creșterii eficienței energetice a acesteia, o investiție care depășește 6,5 milioane euro. Este cea mai urâtă clădire din Centrul municipiului reședință de județ și vrem să o reabilităm cu bani europeni, nu cu banii județului. Sunt proiecte pe care le vom realiza în următorii ani și pentru care le mulțumesc colegilor mei din CJ Vâlcea care au muncit la documentațiile aferente”, a explicat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ