Ursul a făcut prăpăd într-o gospodărie din comuna Păușești – Otăsău

0
237

43 de apeluri la 112 care semnalau prezența urșilor în diferite localități din județ s-au înregistrat cu sesizări la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, de la începutul lunii mai și până în prezent. Vineri dimineață, în jurul orei 6.00, încă unul a reclamat prăpădul lăsat în urmă de un urs, în gospodăria unui cetățean din comuna Păușești- Otăsău. În aceeași localitate a mai fost înregistrat un singur apel anterior, pe data de 4 iulie a.c.

“Astăzi, 18 iulie a.c., în jurul orei 06.00, jandarmii vâlceni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină în comuna Păușești-Otăsău, pe strada Luminești, în urma unui incident provocat de un urs. Animalul sălbatic a pătruns, în cursul nopții, într-o gospodărie, unde a provocat pagube semnificative: a ucis șapte oi, iar alte 67 sunt date dispărute. La sosirea echipajului de jandarmi, ursul nu se mai afla în zonă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești, doar pagube materiale. Jandarmii au patrulat în zonă și au folosit semnale acustice și luminoase pentru a preveni reapariția animalului și a proteja populația. Recomandăm cetățenilor să evite deplasările nejustificate în zonă, în special pe timpul nopții, și să apeleze de urgență 112 în cazul observării animalului”, se arată în comunicatul IJJ Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ