Râmnicu Vâlcea. Începe construirea unei parcări pe două niveluri între Liceul Forestier și Spitalul Județean

0
181

Un nou proiect dedicat locuitorilor din Râmnicu Vâlcea prinde contur: în zona Liceului Forestier, în imediata apropiere a Spitalului Județean, Primăria Râmnicu Vâlcea demarează construcția unei parcări moderne pe două niveluri, cu 180 de locuri, și un teren de sport modern, acoperit, deasupra ei. Anunțată încă de anul trecut, în exclusivitate pentru Vâlcea Info (VIDEO AICI), de primarul Mircia Gutău, investiția va contribui la fluidizarea traficului, va crea mai mult confort pentru cetățeni și va aduce ordine într-o zonă esențială a orașului.

Edilul-șef a semnat luni, 14 iulie, autorizația de construire și a explicat motivația inițiativei. “Am găsit o soluție inovatoare. Știți foarte bine că acolo Liceul Forestier practic este lipit de spitalul din Nord. Facem pe actualul teren de sport al liceului o parcare cu două nivele, cu acces dinspre spital, iar deasupra amenajăm un teren de sport ultramodern, acoperit, în așa fel încât să nu afectăm nici buna desfășurare a orelor de sport. Am găsit înțelegere la conducerea instituției de învățământ și vreau să mulțumesc pe această cale tutror celor care ne-au acordat tot sprijinul. Prin această investiție, sunt convins că va dispărea situația actuală a parcării mașinilor care aglomerează dezordonat și inestetic platoul din fața spitalului. Se crează 180 de locuri de parcare ce vor contribui și la fluidizarea traficului rutier în această zonă deosebit de importantă a orașului”, a explicat Mircia Gutău.

LĂSAȚI UN MESAJ