Gheorghe Gîngu: Primăria Bujoreni are obiective importante și în 2025, oricât de greu va fi anul

0
238

Complexul proiect, care a dat atâtea bătăi de cap administrației locale, de introducere a gazelor naturale în Bujoreni, se apropie de finalizare. Primarul Gheorghe Gîngu recunoaște că a trebuit să gestioneze și lipsa de răbdare a cetățenilor care doresc, dacă s-ar putea, să se toarne și asfalt în același timp, dar crede că a reușit să explice convingător că nu e înțelept să te apuci de asfaltări până la recepția finală a lucrărilor, pentru că te poți trezi apoi că va trebui să spargi și să reasfatezi. Provocarea cea mai mare vine, însă, din măsurile de reducere a cheltuielilor din cauza deficitului excesiv pe care e de așteptat să le ia noul Guvern.

Se lucrează deja la racorduri pentru gospodării la rețeaua de gaze, în lungime de 28,6 kilometri, realizată în proporție de 95%. Urmează să fie făcute în curând și testele de presiune și montate contoarele. Abia apoi va demara asfaltarea a 20 de kilometri de drumuri locale și construirea a două poduri peste pârâurile Muereasca și Valea Bujorencii, investiție pentru care, în decembrie 2024, Primăria Bujoreni a semnat contractul de finanțare prin programul guvernamental “Anghel Saligny” în valoare de 20 de milioane de lei.

Gheorghe Gîngu e pesimist că lucrările la complexul administrativ, cultural și sportiv, lângă Școala din satul Olteni, vor începe în 2025. Proiect ambițios, în valoare de 4 milioane de euro, pentru care s-a identificat suprafața de teren și s-au făcut studiile necesare. Complexul ar urma să fie alcătuit dintr-un nou sediu al primăriei, o sală de sport și o sală de evenimente. Toată documentația s-a împotmolit la CNI. “În total, sunt opt proiecte, atât la CNI cât și la alte ministere, nu e doar acesta, depuse încă din 2019. Suntem în 2025. Încă suntem în lista de sinteză. Nimeni nu ne spune nimic, oricum nu clar de ce nu avansează procedurile. Sunt o grămadă de bani cheltuiți pe hârtii, pe actualizări, pe studii”, a explicat spune Gheorghe Gîngu.

Primarul comunei Bujoreni este îngrijorat și în privința fondurilor pentru funcționarea aparatului propriu. “Cred că exprim un lucru de bun simț, noi nu cerem imposibilul, înțelegem situația complicată. Ne dorim doar să fim sprijiniți să ne facem treaba. Anul acesta nu avem foarte clar acoperiți din surse certe nici bani de funcționare pe întregul exercițiu bugetar. Zero lei din cota defalcată din TVA, zero lei din venituri echilibrate… În ritmul ăsta, în august riscăm să rămânem fără fonduri pentru funcționare. Chiar și așa, mă folosesc de prilej să mulțumesc tuturor colegilor din primărie, pentru că am reușit împreună să depunem proiecte, să ne facem mereu treaba cu seriozitate chiar și în condiții atât de dificile”, a mai spus Gheorghe Gîngu.

LĂSAȚI UN MESAJ