Vineri, 16 mai, ziua primul meci al seriei semifinale a Ligii Naționale de Baschet Masculin dintre U-BT Cluj-Napoca și CS Vâlcea 1924. Febra crește și la Râmnicu Vâlcea datorită performanței istorice realizate deja de echipa finanțată de Consiliul Județean Vâlcea, odată cu nerăbdarea de a-i vedea din nou la treabă pe Lupii negri, într-o confruntare de gală. Dar, de ce să nu visăm la mai mult? Mai ales că toată presiunea pare încărcată pe glorioasele gazde ale disputei de azi. Primii fani ai Lupilor negri au ajuns încă din jurul prânzului în mini metropola de pe Someș, cu un autocar, alături de neobosita Brigadă Zăvoi, ori cu autovehicule proprii. Aproximativ 100 de vâlceni au dorit să asiste “pe viu” la momentul istoric de azi, de la ora 19.00. S-ar putea să fie în număr cel puțin dublu și duminică seară, de la ora 18.00, după ce vor fi și votat, pentru că în România are loc și finala alegerilor prezidențiale. În orele bune pe care le mai au de așteptat până la începerea încleștării baschetbalistice din BT Arena, “Vâlcea Info” le-a pregătit câteva “energizante”. Și lor, și celor care așteaptă, acasă, înfrigurați, transmisiunea în direct a meciului, pe PrimaSport 3 TV și DigiSport 4 TV.
În urmă cu nici trei luni, când suflarea baschetbalistică din țară încă mai credea că temerara echipă a Vâlcii visează prea frumos, prea devreme, Kadre Gay vorbea, temeperat, dar deschis, despre șansele ca Lupii negri să lupte pentru titlu în acest sezon. “Oh, îmbrăcăm maieurile să câștigăm! Absolut în fiecare partidă. Eu chiar îmi doresc să câștigăm titlul de campioni! Fanii, conducerea și oricine altcineva pot avea așteptări, dar obiectivele se schimbă permanent, în dinamica derulării competiției. Vezi unde ești, vezi cât de bună e echipa ta, dar la mine e ceva în plus, aș putea spune, cu sinceritate. Sunt foarte încrezător în destinul meu și cred că dacă Dumnezeu ne ajută să ajungem în poziția de a lupta pentru acest obiectiv, vom lupta pentru titlul de campioni”, îi spunea semnatarului acestor rânduri, într-un interviu realizat pentru ProBaschet, pointguardul CS Vâlcea 1924 dorit acum de atâtea alte echipe importante.
Gray: “Cu energia fanilor noștri, putem atinge un nivel și mai ridicat în evoluție”
Miercuri, 14 mai, cu doar câteva minute înainte de urcarea în autocarul spre Cluj-Napoca, la fel de senin, Kadre Gay a declarat: “Suntem chiar bine, pregătiți. O nouă rundă, o nouă oportunitate. Va fi o serie semifinală foarte tare, dar noi ne bucurăm din plin de acest moment. Da, da (ne simțim bine în BT Arena din Cluj-Napoca – nr.), am avut evoluții bune în meciurile împotriva lor în sezonul regulat. Noi am câștigat pe terenul lor, ei ne-au învins pe al nostru… Abia aștept meciul! Cred că există multă asemănare între cele două echipe, pe teren, dar mai cred și că vor încerca să ne testeze limitele la maxim, ceea ce vom face și noi cu ei. Aștept să văd ce ne-a scris Dumnezeu să reușim pe teren. Și ne bucurăm de nivelul la care jucăm în aceste serii. (La Pitești a arătat că a revenit la un nivel bun de joc individual și l-am întrebat dacă poată să-l depășească. Zâmbește – n.r.) Știu că Brigada va veni cu noi și că fanii din Vâlcea aduc energia în plus de care avem nevoie, deci știu că putem atinge un nivel și mai ridicat în evoluția noastră pe teren. Avem încredere că mai avem foarte multe de arătat!”
Alvarez: “Nu mai suntem o surpriză pentru ei, dar suntem gata să visăm din nou”
L-am lăsat la final, dar nu ultimul, pe cel care a șlefuit această bijuterie de echipă, care deja a obișnuit să galvanizeze tribunele în orice înfruntare, indiferent de cota adversarului, indiferent dacă joacă pe teren propriu sau în deplasare. Elegant, modest, discret, dar și eficient precum o mână de oțel într-o mănușă de catifea, Arturo Alvarez a reușit să scoată aproape tot ce era mai bun dintr-o echipă cu temperamente diferite, într-un vestiar mai complicat decât el și staff-ul său au permis să se vadă. Am spus aproape tot, pentru că însuși antrenorul principal ne îndeamnă să visăm mereu la mai mult:
“În primul rând, vreau să spun că suntem cu toții foarte mândri că echipa noastră a promovat în semifinală. Oriunde în lume, semifinalele înseamnă că acolo au ajuns cele mai bune patru echipe din liga respectivă, deci jocurile vor fi de maximă dificultate. Echipa este pregătită, ne-am antrenat toată săptămâna cu tot lotul sănătos, ceea ce este cel mai important. Suntem conștienți că jucăm împotriva echipei care domină baschetul românesc în ultimii ani, evoluând foarte bine și în faze superioare din EuroCup. Știm că trebuie să arătăm cel mai bun baschet al nostru pentru a fi competitivi împotriva lor. Nu mai suntem o surpriză pentru ei, pentru că am obținut deja o victorie împotriva lor în Cluj și am pierdut în overtime în Vâlcea, deci sunt convins că și U va fi pregătită minuțios pentru această bătălie. Așa cum am mai spus, o semifinală de nivel înalt și suntem conștienți cât de dură va fi confruntarea. Dar, suntem gata să visăm din nou, să știți. De ce nu ar putea Vâlcea realiza câteva lucruri pozitive pentru a aduce cât mai multe jocuri (din seria de 5 – n.r.) în sala polivalenta noastră, Sala «Traian»?”
La finalul acestui material, un mic exercițiu de imaginație. Cum ar fi să înscrie primele puncte, în momente psihologice, tânărul guard Toni Rotaru, unul dintre Lupii negri încă de la înființarea echipei, acum trei ani? Și tocmai la Cluj-Napoca, orașul în care s-a născut și pentru care a câștigat primul titlu național, la 18 ani. Cu ajutorul lui și al celorlalți componenți ai “haitei”, indiferent ce se va întâmpla în Capitala neoficială a Ardealului, la Râmnicu Vâlcea imposibilul devine posibil!