Polițistul Casian Anghel, acord de recunoaștere a vinovăției recompesat cu o pedeapsă blândă, cu suspendare și ore în folosul comunității

0
101

Polițistul Anghel Constantin Casian, ofiter la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Valcea, surprins în flagrant de anghetatorii DGA, și o altă persoană, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, cu acord de recunoaşterea vinovăţiei, într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită și complicitate la luare de mită. Procurorii DNA susţin că, în august 2024, Casian ar fi cerut și primit 2.000 de euro de la un reprezentant al unei firme, pentru a nu aplica măsuri legale în urma unui control. Cei doi inculpați și-au recunoscut faptele și au acceptat pedepse de 3 ani și, respectiv, 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, cu obligația prestării unor zile de muncă în folosul comunității.

„În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2024, inculpatul Anghel Constantin Casian în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, ar fi pretins în mod direct, dar și prin intermediul inculpatului B.R.O., suma de 2.000 euro de la reprezentantul unei societăți comerciale cu activitate în domeniul hotelier și alimentar, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul neaplicării măsurilor legale ce se impuneau în urma efectuării unui control.

Respectivul control ar fi fost organizat pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, urmărindu-se pe de o parte de către lucrătorii de poliție participanți la acțiune legalitatea desfășurării activității economice a agenților economici, iar pe de altă parte modul de înregistrare în contabilitate a veniturilor obținute din operațiunile comerciale desfășurate.

În contextul menționat mai sus, la data de 31 august 2024, inculpatul ar fi primit suma de 2.000 de euro de la reprezentantul societății comerciale (martor în cauză), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, transmite DNA.

În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– pentru inculpatul Anghel Constantin Casian, pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria, ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

– pentru inculpatul B.R.O., pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Anghel Constantin Casian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea – Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân sau în cadrul Consiliului Județean Vâlcea, jud. Vâlcea.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B.R.O. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea sau în cadrul Primăriei comunei Mateești, jud. Vâlcea.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Vâlcea.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea”, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ