Candidații REPER în Vâlcea, tineri specialiști în construcții, transporturi și accesare de fonduri europene. Drumul Expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Băbeni, prioritatea proiectului politic

0
164

Sâmbătă, 19 octombrie, la Râmnicu Vâlcea a avut loc o conferință de presă pentru lansarea candidaturilor REPER la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c. Invitați speciali au fost Ramona Strugariu – copreședintă REPER, Cosmin Poteraș-senator de Dolj și Lorant Sas- deputat de Bistrița în Parlamentul României. Înregistrarea conferinței de presă o puteți viziona AICI. Cu acest prilej, au fost prezentați și deschizătorii listelor de candidați ai REPER pentru județul Vâlcea.

Lucian Sângeorgean, locul 1 pe lista REPER la Camera Deputaților în Vâlcea, este inginer constructor, absolvent al două facultăți în domeniul construcțiilor la Petroșani (specializarea Construcții civile) și Cluj-Napoca (Specializarea Căi ferate, drumuri și poduri). Are o experiență de peste douăzeci de ani în domeniul construcțiilor, dobândită atât în țară, cât și în Diaspora (Marea Britanie unde a locuit peste 9 ani, Italia și Republica Moldova). În prezent este consultant la execuția lotului 4 al Autostrăzii Sibiu- Pitești, secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș. Are ca priorități în programul politic pentru județul Vâlcea Drumul expres Tigveni- Râmnicu-Vâlcea- Băbeni cu descărcare spre Drăgășani și Horezu și expertizarea și finalizarea căii ferate Vâlcele – Râmnicu-Vâlcea.

“În prezent, județul Vâlcea se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește infrastructura rutieră si feroviara. Deși există o rețea de drumuri județene bine pusă la punct, județul nu are kilometri de autostrăzi sau drumuri expres finalizate sau în execuție. Proiecte importante, cum ar fi drumul expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea, sunt încă în stadiul de prefezabilitate. Actuala coaliție de guvernare PSD-PNL nu a reușit în ultimii 4 ani să dezvolte aceste proiecte, blocând chiar finalizarea studiului de prefezabilitate. Mai mult, în acest moment le promit vâlcenilor cu mare entuziasm un Drum Expres care în realitate este o reabilitare de drum național (DN 73C) care nu poate ajuta la fluidizarea traficului din Municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv din județul Vâlcea.

Prin definiție, «Drum expres numit și drum rapid, este un drum public utilizat exclusiv pentru vehicule a căror viteză maximă depășește 50 km/h, pe care oprirea și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise. Aceste drumuri sunt construite în zonele unde normele de autostradă nu pot fi îndeplinite. Drumul expres este un drum de transport rutier, pe care viteza minimă de circulație al vehiculelor trebuie să fie de cel puțin 50 km/h.»
Reabilitarea Drumului National DN 73C nu poate oferi aceste caracteristici deoarece trece prin mai multe localități unde limita de viteza este de 50km/ora, nu poate fi extins la 2 benzi pe sens întrucât nu este spatiu, existând construcții pe marginea drumului. Un alt element important este că nu va avea o bandă suplimentară la urcare în zona dealului de la Ciofrângeni, ceea ce va îngreuna și mai mult traficul în loc să-l fluidizeze. Aceste limitări afectează dezvoltarea economică și turistică a județului, deoarece lipsa infrastructurii moderne descurajează investițiile și îngreunează accesul turiștilor la atracțiile locale”, explică Lucian Sângeorgean.

La Senat, pe locul 1 pe lista REPER în Vâlcea este Daniel Băiașu. Are o activitate profesională în domeniul feroviar de 24 de ani, ocupând mai multe funcții în cadrul Regionalei CFR Craiova. Locuiește de 18 ani în Râmnicu-Vâlcea și este originar din comuna Copăceni, județul Vâlcea.
Pe locul 2 este Mădălina Pavăl, inginer în domeniul industriei lemnului, expert evaluator de întreprinderi și proprietăți imobiliare certificat ANEVAR și manager de proiect. Cu excepția anilor de facultate, a locuit în Râmnicu Vâlcea unde a înființat în anul 2003 o firmă de consultanță pentru afaceri și management. Începând din anul 2005, de la apariția primelor fonduri nerambursabile preaderare până în prezent și-a desfășurat activitatea profesională în domeniul consultanței pentru obținerea de finanțări pentru investiții (din fonduri europene, credite bancare, programe guvernamentale). În calitate de manager de proiect a coordonat activitatea echipelor tehnice și de specialiști la implementarea investițiilor în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, producției industriale, turismului și serviciilor, a programelor informatice pentru organizarea și gestionarea activității de producție.

Priorități în programul politic al REPER pentru județul Vâlcea:
1.Venituri decente pentru locuitorii județului Vâlcea pot fi generate de o economie performantă în care antreprenorii să aibă un cadru fiscal predictibil, sprijin și simplificare a procedurilor în relația cu statul. Pentru a fi competitivi antreprenorii trebuie să aibă acces continuu la scheme de finanțare pentru Start-Up sau dezvoltarea afacerii, digitalizare, inovare și promovare pe piețe internaționale. Propunem un Fond Național unic pentru antreprenoriat și inovare, alimentat de 10 miliarde de euro granturi și împrumuturi europene pe perioada 2021-2027.
2. Simplificarea cadrului legislativ și reunirea schemelor de finanțare în sprijinul dezvoltării mediului de afaceri într-un singur fond național care să fie accesat de antreprenori la momentul oportun pentru fiecare firmă, cu bugetare multianuală.

Mai multe detalii despre programul politic REPER pentru alegerile parlamentare : https://partidulreper.ro/program_platforma/

LĂSAȚI UN MESAJ