Salariul mediu net din Vâlcea stagnează pe locul al cincilea la nivel național. Al cincilea din coadă. Sectorul bugetar câștigă cu 50% mai mult decât restul economiei

0
154

4.033 lei a fost salariul mediu net în Vâlcea, în luna iulie a anului curent, potrivit INS, în creștere cu doar 8 lei față de luna precedentă. În continuare, doar în Vrancea (4.005 lei), Harghita (4.000 lei), Hunedoara (3.925 lei) și Teleorman (3.893 lei) indicatorul a înregistrat valori mai mici.

Salariul mediu net la nivel național a crescut la 5.242 lei în luna iulie a acestui an, cu 66 de lei, respectiv 1,3%, faţă de luna iunie 2024, în timp ce câştigul salarial mediu brut a ajuns în iulie la 8.580 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 100 lei (+1,2%), conform datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%. Indicele câştigului salarial real a fost 108,9% în luna iulie 2024 faţă de luna iulie 2023, iar indicele câştigului salarial real a fost 100,7% în iulie 2024 faţă de luna iunie 2024.

București și Cluj se mențin în fruntea clasamentului, cu salarii medii nete de aproximativ 1.300, respectiv 1.200 de euro. Chiar dacă valoarea salariului mediu net pe economie se menține la peste 1.000 de euro/lună, În sectorul bugetar se câștigă cu aproape 50% mai mult decât în restul economiei. Astfel, potrivit datelor INS, salariul mediu net în administrația publică a fost în iunie 2024 de 7.055 lei/lună. Comparativ cu funcționarii publici, și celelalte categorii de bugetari câștigă mult mai puțin.

INS precizează că, în luna iulie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a aplicării prevederilor legale, acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-a datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Conform INS, în sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistență socială (+4,3%), respectiv în administraţia publică (+3,9%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare. În același sector s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-4,3%), în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în administraţia publică (-0,4%).

Potrivit datelor INS, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 19,0% în activităţi de editare, respectiv cu 9,3% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 3,0% şi 4,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ