Ședință de urgență la Prefectura Vâlcea din cauza situației create de neridicarea gunoiului menajer în Drăgășani

0
129

Florentina Călin, subprefectul județului Vâlcea, a convocat o ședință de urgență marți, 17 septembrie, la sediul instituției, la care au participat o echipă din aparatul de specialitate al Prefecturii Vâlcea și reprezentanții Primăriei Drăgășani, ADI Salubrizare, Consiliului Județean Vâlcea, DSP Vâlcea, Garda de Mediu și APM Vâlcea, ca urmare a situației generate de faptul că în data de 9 septembrie a.c. a expirat contractul încheiat între Municipiul Drăgăsani și prestatorul autorizat pentru colectare și transport, respectiv tratare, sortare și depozitare a deșeurilor.

Reprezentanții autorității administraţiei publice locale au precizat în cadrul ședintei că Primăria Municipiului Drăgășani întocmește documentația necesară achiziției publice pentru  colectarea separată și transport separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori și colectarea separată a deșeurilor municipale generate ocazional, inclusiv transportul acestora, după caz, la reciclatori activitatea de colectare și transport a deșeurilor municipale.

Totodată, până va fi desemnat operatorul câștigător al procedurii de achiziție publică, având în vedere factorii de risc privind normele de igienă și sănătate publică, se caută soluții pentru asigurarea funcționării serviciului de salubrizare pe raza municipiului Drăgășani și se intenționează a se dispune măsuri prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ