Sunt în curs de recepție integrală lucrările pe 15 străzi din Râmnicu Vâlcea, în cadrul proiectului în derulare, de extindere a rețelei de gaze naturale pe 53 de străzi din oraș, însumând 35 de kilometri, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Pe alte 17 artere, lucrările sunt în plină derulare. În primăvara anului viitor este așteptată, conform documentației proiectului, finalizarea investiției de care vor beneficia 1.000 de gospodării.
Până la acest moment s-au recepționat lucrările pe străzile Valea Gorunelului, Nicolae Popescu-Rebus, Marin Trincă și Viilor, sunt în curs de recepție rețelele de pe străzile Săveasca, Gura Văii, Cojocarilor, Macilor, Uțeștilor, Căzănești, Oltului, Gheorghe Simotta, Mircea Demetriade, Argintari, Costea Marinoiu, Drumul Gării (segment), Apusului, Dealul Malului și Prunului și se află în derulare lucrările de pe străzile Drumul Gării (segmente), Toporașilor, Ghioceilor, Eftimeștilor, Măceșului, Socului, Căzănești, Digului, Fântânii, Aranghel, Poenari, Cărbunari, Gheorghe Olănescu, Alexandru Budișteanu, Buridava, Ioana Radu și Colțeștilor.
“După transmiterea rețelei către furnizorul de gaze naturale, cade în sarcina fiecărui proprietar de gospodărie să facă demersurile necesare pentru a se racorda la rețea cu echipamentele proprii (centrale, sobe, mașini de gătit etc.). Termenul de finalizare al investiției de care urmează să beneficieze 1000 de gospodării este primăvara anului viitor, iar detalii despre străzile care vor beneficia de această extindere se găsesc pe «Harta investițiilor cu fonduri nerambursabile accesate de Primăria Municipiului Râmnicu Valcea» la adresa https://www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro/”, searată într-un comunicat remis de Primăria Râmnicu Vâlcea.