RAJDP lucrează intens pe DJ 676 E, cunoscut și ca “Drumul oaselor”, denumire consacrată de secole, de pe vremea domniilor fanariote și a cetelor de haiduci. Conducerea societății care are ca unic acționar Consiliul Județean Vâlcea deja a defrișat săptămâna trecută zonele împădurite, a decolmatat șanțurile și a pregătit platforma drumului pe o lungime de 10 km, trecând apoi la asfaltarea propriu zisă. Conducerea CJ asigură în scurt timp se va putea circula între Berbești și Copăceni în condiții de siguranță rutieră, urmând ca anul viitor să se încheie lucrările și pe sectorul Copăceni – Popești.
“Ne ținem de cuvânt și lucrăm pentru redeschiderea circulației pe Drumul Oaselor, închis de peste 20 de ani. Colegii de la RAJDP Vâlcea au început lucrările, prin defrișarea zonelor împădurite, decolmatarea șanțurilor și frezarea terenului pe o distanță de cca 10 km. De săptămâna trecută, s-a început și asfaltarea pe un sector de 1,5 km, în zonele locuite. În scurt timp, se va putea circula în condiții de siguranță, pe acest drum, între Berbești și Copăceni. Pentru anul viitor, avem în plan continuarea lucrărilor și pe sectorul Copăceni-Popești, astfel încât să redeschidem circulația în totalitate pe Drumul Oaselor. Drumul Oaselor face legătura între Berbești și Popești și este un drum important pentru vâlcenii din această zonă, întrucât scurtează cu peste 20 km distanța până la Râmnicu Vâlcea”, se arată în comunicatul CJ Vâlcea.
Artera va scurta deplasarea de la Berbești la Râmnicu Vâlcea cu aproximativ 20 de km.