Ne scriu cititorii: Farmecele vieții la Stat, acest pet shop bugetivor inepuizabil

0
76

Multă lume ne-a întrebat ce se întâmplă de nu am publicat continuarea la articolul cu dama de lux ajunsă angajată în sistemul educațional local (creșă). Motivul a fost simplu, nu am avut prea multe alte detalii să oferim și am constatat că deja era cunoscută și în sistem, dar nu numai. A! Poate că ar trebui spus că se apropie de absolvirea unui master la filiala locală a unei universități private. Adică în scurt timp va fi posibilă numirea ei chiar ca șefă de instituție, că dacă e bal mascat și se poate, bal să fie. O metodă de promovare care, din păcate, s-a banalizat în mentalul colectiv local până la blazare. Am primit de la un urmăritor zilele acestea un rezumat despre o altă frumusețe locală tare neliniștită, ca provocare jurnalistică de sezon estival, poate (sic!). Scurte cercetări au relevat că se verifică mare parte din cele relatate. Redăm textual în continuare conținutul misivei și urmărim cu interes ce se mai întâmplă și în acest “domeniu”.

“Miha C. e fiica unei doctorițe de familie, adică fată de familie bună, crescută în spirit spartan, precum fetele de pension. Dar, și când a scăpat, s-a comportat precum vaca în lucernă. A fost căsătorită cu un anume M. (are cu el doi copii și un partaj cu scandal) La procesul de divorț și partaj, Miha C. a folosit împotriva fostului soț un întreg arsenal de acuzații, cele mai multe fiind false. Și-a construit apărarea pe faptul că soțul suferă de o afecțiune psihică. Într-adevăr, avea o problemă, dar nu cum a amplificat-o ea în instanță. A adus în fața judecătorului copii ale concediilor medicale, ale scrisorilor medicale și ale rețetelor soțului. Ce fel de om premeditează un asemenea “dosar de probe” strânse în câțiva ani? Ce fel de soție și mamă ține asemenea documente și se folosește de ele când este “cazul”?!

Surse din familie susțin că fostul soț nu e nici pe departe “monstrul” pe care vrea aceasta să-l zugrăvească. Doar că l-a “pictat” așa ca să-și mascheze numeroasele plecări în străinătate, singură, chiar și când era măritată. Miha obișnuia să-l jignească groaznic în fața copiilor, rudelor, dar și în fața altor persoane care le treceau pragul.

Cea mai mare dragoste a vieții sale s-a consumat din cauza unei crize de nervi. De altfel, Miha C. face des asemenea crize. Odată i s-a făcut rău de cât s-a agitat și a țipat și a chemat ambulanța la serviciu. Medicul i-a administrat primul ajutor în salvare, apoi la spital, apoi… la el acasă și tot așa. A ajuns să-i administreze tratament și la Dubova – Cazanele Dunării, unde acesta se pare că ar avea o proprietate. Este vorba despre D.I., ajuns între timp șef, la el la instituție. Miha l-a iubit mult, trecând peste faptul că doctorul era cam însurat. L-a iubit așa cum știe ea să iubească: isteric. Atât de isteric, însă, încât D.I. a fugit și nu s-a mai întors, lăsând-o pe fosta pacientă cu inima frântă. N-a suferit prea tare. Directorimea de parte masculină a instituțiilor de stat din domeniul muncii și protecției sociale i-a trecut tipei prin pat. Sau ea a trecut prin paturile lor consolidându-și o oarecare poziție. Odată cu poziția (termenul e firesc în cazul de față) i-au crescut și pretențiile. Dacă doctorul îi pusese o ușă, Miha a simțit nevoia de mai mult, de loc de muncă mai bun, în primul rând. Apoi a început să-și construiască o casă într-un cartier mărginaș din capitala de județ. PSD-ul local i-a acordat, vrând-nevrând, mare sprijin prin bărbații cărora le-a sucit mințile. Salariați sau directori (de preferință M.M.) ai instituțiilor la care am făcut referire mai sus. Dar, cum Miha e polivalentă, a zis să nu-i discrimineze pe liberali. Aceleași apucături, când cu unii, când cu alții. Până când social-democrații și-au dat seama de jocul ei dublu și i-au tăiat din “coarne”. Fapt care a afectat-o teribil, pentru că nu a mai participat în delegații la București, de exemplu. Nu-i bai, n-a rămas pe tușă. După ce și-a marcat toți șefii, a încercat și cu un anume P.E., șef de instituție provenit din alt județ. Ea i-a închiriat primul apartament, încercând deja proverbiala ei băgare pe sub piele. Sau pe sub plapumă. Și tot așa!

În prezent, pare să se fi stabilizat, în sensul că are un singur sponsor. Un arhitect absolut respectabil, dintr-un județ vecin. Omul cotizează lunar, din gros, deși e tată, soț, bunic. Dar, pentru suflețelul ei neliniștit, Miha are local și alți preferați. Fără ca arhitectul să știe, bineînțeles.

Surse din cadrul instituției susțin și chestii care, la un moment dat, pot ieși din zona legalului. Înainte de procesul de divorț, Miha C. s-a împrietenit cu un “vestit și viclean” avocat vâlcean, G.P. Acesta, fiind prieten bun cu un primar deținător de conac și firmă cunoscută, dar și mare petrecăreț (C.N.), a adus-o la chefuri. Ce s-a întâmplat acolo este lesne de înțeles. Tot acolo, a pus ochii pe un alt avocat, V.R., mult mai influent decât primul, care a ajutat-o inclusiv cu serviciul.

Pe timpul pandemiei, Miha avea contract de muncă pe o perioadă determinată. A trebuit să se mute într-un județ vecin, unde arhitectul a ajutat-o să se angajeze pe o perioadă nedeterminată. La intervențiile exprese ale lui V.R., focoasa a fost transferată acasă. Locul la compartimentul în care lucrează acum, unul fără prea multă bătaie de cap, a fost primit cadou tot în urma unor prietenii fierbinți la care a apelat un personaj puternic din primăria capitală de județ (culmea, nu primarul). Pe primul avocat, G.P., mare expert în reprezentarea femeilor tinere în procese de divorț, l-a păcălit cu tupeu. Cică nu i-ar fi dat banii pentru prestația juridică. O fi considerat că prestația cealaltă a fost de ajuns, mai știi? Când acesta n-a mai reprezentat-o, până să ajungă la V.R., Miha i-a devenit clientă unei avocate cunoscute, N.D.. Pe care bineînțeles a păcălit-o, neplătindu-i banii pentru serviciile juridice, conform spuselor acesteia. În loc ca interacțiunile cu atâția oameni de Drept să-i facă bine, din contră, i-au făcut rău. Trist este că persoanele care o cunosc bine povestesc cum Miha se comportă foarte agresiv frecvent și cu copiii. La Poliție există un raport de eveniment ce relevă că unul dintre ei ar fi fugit de acasă, din această cauză. A fost redat mamei sale de către un echipaj de poliție.

În fine. Cum spuneam, când nu se ocupă de astfel de chestii, Miha C. e în străinătate. Ai zice că e o prosperă femeie de afaceri, nicidecum o bugetară cu salariu nu foarte mare. Atunci, care e secretul? Pe unde a fost, a legat prietenii, ca să nu spunem altfel. Dar, atât de puternic, încât se întoarce în țările respective și stă pe banii prietenilor. De exemplu, în Egipt. Femeie modernă, model demn de urmat, nu?”

*Fotocolaj ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ