ISU VÂLCEA – investiții de peste 1,2 milioane lei doar în tehnică de intervenție!

0
1312

Joi, 14 martie, Dan Pascariu și sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea au fost gazdele conducerii Consiliului Judțean Vâlcea, instituție partener care a contribuit substanțial și la dotarea cu echipamente moderne a salvatorilor vâlceni.

“Am avut plăcerea de a vizita sediul ISU Vâlcea, unde am asistat la o prezentare a tehnicii și a echipamentelor moderne achiziționate, în ultimii ani, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea. Sunt întotdeauna entuziasmat să văd noile dotări și echipamente, deoarece știu că acestea le eficientizează activitatea salvatorilor vâlceni și le asigură o mai bună protecție în timpul misiunilor. Vreau să îmi exprim aprecierea și recunoștința față de personalul specializat al ISU, care își dedică viața acestei profesii nobile, asumându-și riscuri enorme pentru a salva vieți și bunuri.Sunt mândru de progresul pe care îl facem pentru siguranța vâlcenilor și vom continua să-i sprijinim pe eroii noștri de fiecare zi, fiindcă merită tot ce e mai bun”, a declarat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ