Gutău îi dă sediu de partid Dianei Șoșoacă cu o chirie de sub 50 de lei pe lună

0
1633

Marți, 30 ianuarie, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea are pe ordinea de zi a ședinței ordinare și un proiect de hotărâre inițiat de primarul Mircia Gutău care prevede aprobarea închirierii către S.O.S., partidul Dianei Ivanovici Șoșoacă, a unui spaţiu cu destinația de sediu al Filialei Vâlcea, proprietate privată a municipiului

Imobilul este situat pe Bulevardul Calea lui Traian nr. 94-96, are o suprafaţă utilă cotă exclusivă de 13,84 mp, la care se adaugă cota parte indiviză de 5,63 mp din suprafaţa de folosinţă comună (suprafaţă utilă totală închiriată de 19,47 mp), având valoarea de inventar de 33.462,56 lei. Încăperea face parte din imobilul-construcţie “Clădire sedii partide politice Calea lui Traian 94-96 (birouri) și va implica plata unei chirii lunare în cuantum de 48 lei/lună.
Diana Iovanovici Șoșoacă l-a numit recent președinte interimar al Filialei Vâlcea a SOS România pe Ion Nicolae, fost ales local din partea PRM și PNL, trecut apoi pe la PC, UNPR, PPDD, AUR șamd.

Sursa foto: Barikada.ro

LĂSAȚI UN MESAJ