De la 1 ianuarie 2024, și Vâlcea beneficiază de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică

0
1627

Sistemul informatic de monitorizare electronică este funcțional din 1 octombrie 2022 și a fost implementat în trei etape, județul Vâlcea fiind cuprins alături de alte 19 județe în etapa a doua, devenită funcțională cu 1 ianuarie 2024, informează senatorul PNL Vâlcea Claudia Banu.

“Sistemul de supraveghere electronică constă într-un kit care include brăţara ce se prinde de gleznă ori, în cazuri determinate special de lege, de încheietura mâinii agresorului, un telefon mobil înmânat agresorului, care are montat un sistem de urmărire şi pe care agresorul este obligat să îl poarte, încărcat, asupra lui, în caz contrar declanşându-se alarma. Brăţara conţine elemente de siguranţă care nu permit agresorului să o îndepărteze. Un al doilea telefon este înmânat persoanei protejate, care va avea de asemenea obligaţia de a-l purta asupra sa.
Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele. Utilizarea acestor sisteme crește gradul de asigurare a măsurilor care vin în ajutorul persoanelor protejate, respectiv permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în ordinele de protecție emise.
Informații stocate în sistemul electronic odată cu generarea alertelor de apropiere constituie probe care susțin plângerea formulată pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu sau a ordinului de protecție.
Statistica violenței domestice împotriva femeilor a atins cote alarmante în ultimii ani, acest sistem fiind o măsură care vine în sprijinul victimelor și autorităților pentru combaterea fenomenului. Aflăm tot mai des, din presă, despre cazurile femeilor ucise cu ordinul de protecție în mână. Brățările de supraveghere opresc șirul vieților distruse, fiind o măsură absolut necesară, implementată cu succes în lumea civilizată”, se arată într-un comunicat remis de parlamentara vâlceană vineri, 5 ianuarie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ