Cu săbiile, într-un magazin de vinuri din Râmnicu Vâlcea, în Ajun de Crăciun

0
2928

Un magazin de vinuri din Râmnicu Vâlcea a fost, în Ajunul Crăciunului (duminică, 24 decembrie, ora 16.00), scena unei altercații. Trei cetățeni (din imaginile surprinse de camerele de luat vederi rezultă că doi, cel puțin, ar fi de etnie rromă) au pătruns în incinta acestuia, înarmați cu săbii și i-au amenințat pe patron și vânzătoare. Încă nu este clar motivul conflictului.

Aparent, conflictul a fost temperat de unul dintre cei de la magazin. În urma difuzării imaginilor video pe rețelele de socializare (Facebook), Poliția anunță că s-a sesizat din oficiau. “Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au sesizat din oficiu, iar în urma investigațiilor operative efectuate, au identificat persoanele implicate în conflict. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”, arată IPJ Vâlcea, într-un punct de vedere remis presei..

LĂSAȚI UN MESAJ