Documente! “Noua” organigramă a APAVIL, adoptată într-o ședință de AGA nulă. Vețeleanu a fugit de conflict de interese printr-o altă încălcare a legii

0
3471

Joi, 14 decembrie, a avut loc două ședințe extraordinare de Adunare Generală a Acționarilor la societatea APAVIL SA, operator județean de alimentare cu apă și canalizare în 20 de localități din Vâlcea la care acționarii principali sunt Consiliul Local Râmnicu Vâlcea (66% din acțiuni) și Consiliul Județean Vâlcea (30%). Deși, din partea UAT Râmnicu Vâlcea, consiliul local l-a mandatat, la propunerea primarului Mircia Gutău, să-l reprezinte în AGA Apavil pe administratorul public Eusebiu Vețeleanu, la ședința de joi a participat din partea municipalității Alina Rusănescu, șefă de birou în cadrul aparatului de specialitate din subordinea primarului.

În ședința ordinară a CL Râmnicu Vâlcea din 27 noiembrie a.c., a fost introdus, la punctele suplimentare (nr. 2 – vezi foto, mai jos), un proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în AGA APAVIL să aprobe organigrama și statul de funcții la această societate. Actul normativ local a trecut cu 13 voturi, reprezentanții PNL abținându-se. Tot cu 13 voturi trecuse și punctul 32 de pe ordinea de zi normală.

După cum se poate vedea chiar din documentul afișat pe site-ul primăriei, proiectului de hotărâre i-au lipsit, atât în perioada legală obligatorie de transparență decizională, cât și în ședința prorpiu-zisă de consiliu, noțiuni elementare obligatorii din redactare, cel mai important fiind… chiar numele persoanei mandatate. În aceste condiții, se subînțelege că reprezentantul UAT Râmnicu Vâlcea în AGA Apavil este tot Eusebiu Vețeleanu, stabilit într-o ședință de CL anterioară. Numai că, la ședințele AGA, prin dispoziție a primarului Mircia Gutău (?), a participat Alina Rusănescu.
Conform legislației în domeniu, ședințele AGA Apavil SA sunt, astfel, nule de drept.
Președintele CA al APAVIL este Elena Daniela Ciobanu, șefă a serviciului Juridic din Primăria Râmnicu Vâlcea (și cea care-i ține locul secretarului Ionuț Didoiu când acesta lipsește).

Noua organigramă prevede păstrarea tuturor posturilor celor care au gestionat lamentabil Proiectul POIM ratat, în valoare de 129 milioane de euro. Inclusiv poziții inutile de șefi pentru fosta și actuala soție ale lui Vețeleanu (sic!). În continuare, noua organigramă, conform notei de fundamentare atașate la proiectele de hotărâri de consiliu local și consiliu județean:

…și așa mai departe.

Clik pentru Ordinea de zi a ședinței de consiliu de administrație al societății din 14 decembrie 2023
Clik pentru Înregistrarea VIDEO a ședinței CL Râmnicu Vâlcea din 27 noiembrie a.c.

LĂSAȚI UN MESAJ