Orban vine la alegerile din Forța Dreptei Râmnicu Vâlcea. Formațiunea a inițiat o Comisie parlamentară de anchetă a situației centrelor pentru vârstnici

0
6107

Vineri, 14 iulie, Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, va fi la Râmnicu Vâlcea. Vizita este prilejuită de alegerile la organizația Forța Dreptei din municipiu. La ora 12.00, este organizată o conferință de presă la sediul partidului, urmată de întâlniri cu organizațiile Forța Dreptei din Ocnele Mari, Olănești și Păușești Măglași. La ora 18.00, va avea loc ședința de alegeri la organizația municipiului Râmnicu Vâlcea, unde va candida pentru funcția de președinte Romeo Rădulescu. În cadrul aceluiași eveniment va fi ales și Biroul Politic Local.

În altă ordine de idei, parlamentarii din Forța Dreptei și USR au inițiat procedurile pentru înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă cu privire la atrocitățile din centrele sociale pentru vârstnici. Forța Dreptei solicită convocarea de urgență a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților, care să aprobe constituirea comisiei și care să decidă funcționarea acesteia pe perioada vacanței parlamentare.

Propunerea de înființare a comisiei de anchetă ce vizează activitatea din centrele sociale, solicitare întemeiată pe prevederile articolului 75 ale Regulamentului referitoare la inițierea unui astfel de demers de către minim 50 de deputați din două grupuri parlamentare, a fost înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaților miercuri, 12 iulie a.c.

Pentru a elimina orice eventual pretext procedural invocat pentru a respinge solicitarea de constituire a comisiei de anchetă, inițiativa a fost semnată de 56 parlamentari, membri ai Forța Dreptei și USR, precum și de un deputat care face parte din grupul parlamentar al PNL.

“De altfel, îi îndemnăm pe toți parlamentarii, indiferent de grupul politic din care fac parte, să susțină înființarea acestei comisii de anchetă, cu precădere pe cei din Partidul Național Liberal care au evitat să ia atitudine față de acest caz dramatic. Considerăm că este imperioasă înființarea acestei comisii de anchetă întrucât Parlamentul României nu poate rămâne impasibil la ororile prezentate în spațiul public din centrele sociale, respectiv tratamentele inumane aplicate vârstnicilor, unor persoane aflate în situații vulnerabile și în imposibilitatea de a se apăra.
Guvernul și celelalte instituții publice responsabile au eșuat în a garanta drepturile fundamentale la care este obligat statul român, atât de Constituția României, cât și de convențiile internaționale la care suntem parte ca țară, care se referă la apărarea drepturilor omului, a integrității fizice și psihice a persoanei, la interzicerea torturii și a relelor tratamente. Este o situație care reclamă o analiză aprofundată la nivel parlamentar, necesară pentru a identifica mecanismele instituționale și legislative eficiente pentru a preveni pe viitor repetarea unor noi astfel de orori. Refuzul de a da curs unui astfel de demers reprezintă, în fapt, o formă de complicitate la faptele comise în cele trei centre pentru vârstnici din județul Ilfov și o abandonare a mandatului primit din partea cetățenilor de către parlamentarii care s-ar împotrivi acestei inițiative”
, se arată într-un comunicat remis presei de Forța Dreptei.

Totodată, se propune ca din Comisia de anchetă să facă parte 21 de deputați, iar activitatea acesteia să se desfășoare pentru maximum 90 de zile. Vor putea fi invitate la audieri persoane care au responsabilități în acest domeniu, din cadrul autorităților și instituțiilor publice, dar și alte persoane care pot avea cunoștință despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului. Vor putea fi solicitate date, informații și materiale din partea entităților publice sau private, precum și expertize de specialitate, dacă se va considera că acestea sunt necesare desfășurării activității comisiei de anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ