Abuz penal! Părinți ai unor elevi de la Liceul sanitar din Râmnicu Vâlcea, obligați de învățătoare să cumpere mâncare mai scumpă de la firma fiicei primarului Gutău!

0
19199

Se întâmplă… (tot) la Liceul “Antim Ivireanu” (Sanitar) din Râmnicu Vâlcea. Elevi din șapte clase I-IV în sistemul “step by step” sunt obligați, fără nicio exagerare, să consume mâncare, de cele mai multe ori rece, la caserolă, cu 50% mai scumpă (15 lei de copil pe zi) decât masa caldă pe care o primeau zilnic la doi pași, la cantina Colegiului Energetic (10 lei de elev pe zi o masă, până la 50 de lei pentru trei mese zilnic, pentru clasele cu profil sportiv). Cine îi obligă pe părinții elevilor să accepte, sau să vină zilnic la ora 12.00 să-și însoțească micuții până la cantină și înapoi? Fix cadrele didactice de la unele clase! Cu probe și mărturii imposibil de demontat! Întâmplător, desigur, singura firmă de pe Lumea asta mare care s-a arătat dornică să ofere mâncare copiilor (deși aveau una mai ieftină și cel puțin la fel de bună, repetăm) a fost cea care deține și Club Stephany! Adică firma familiei primarului Mircia Gutău de care se ocupă îndeosebi fiica sa, notărița Cristina Gutău!

De situație știe și conducerea liceului, și Consiliul de Administrație, dar aproape toți susțin contrariul. Totuși, trebuie să menționăm de la început că singura pe care nu am sunat-o (încă) este directoarea Paula Lidia Ioana. Veți vedea în continuare de ce nu a avut sens înainte de publicarea articolului. Nu, nu e singura școală, nici singurul tip de instituție publică locală, în acest tip de situație! Între timp, a aflat oficial de caz și Inspectoratul Școlar și vor mai afla multe alte instituții.

Clasa a treia are două învățătoare (profesoare de ciclu primar, ne scuzați), Maria Enescu și Titina Comăneci. Norocul celei de-a doua este că s-a aflat în această perioadă într-un concediu și s-a cam ferit, cel puțin pe grupul de Whatsapp de comunicare rapidă cu părinții de atitudini mai intransigente. Dar, faptele sunt consumate din punct de vedere al legii! Totuși, trebuie precizat că în școală se știe (am întrebat patru profesori, nu unul!) că  respectivele doamne au spus răspicat într-o ședință de la începutul anului că refuză să însoțească elevii la cantina liceului vecin. Că sunt mai în vârstă, că traseul e periculos (nu râdeți, a confirmat una dintre ele și în dialogul solicitat de noi) și alte basme…

Soluția impusă de conflictul artificial a fost, de câteva zile, chemarea unor părinți care să însoțească elevii, cu rândul, la cantină, lipsind de la locurile de muncă, ceea ce deja încalcă flagrant legislația din domeniul educației, în special partea cu responsabilitatea școlii asupra situației elevului cât timp se află în programul școlar!

Clasa are 20 de elevi. Părinții a aproximativ jumătate dintre ei au refuzat categoric din start oferirea unei mese la caserolă cu 15 lei pe zi de la Stephany, așa cum i-a informat explicit Titina Comăneci. Am vorbit și cu doi dintre părinții care au acceptat și au explicat clar că știau despre firma cui e vorba și s-au ferit “de neplăceri”, au preferat să plătească și să tacă, “în mod special pentru a nu se răsfrânge antipatia asupra copiilor”. Norocul este că au ales alții să nu accepte și să nu tacă. Și nu doar de la clasa respectivă, dar, asta în alt episod.

Nu a existat nicio cerere publică (adică obligatoriu transparentă!) de oferte de catering, iar dacă vor apărea de acum vom putea demonstra foarte ușor că fie au fost dosite, fie sunt retroactive, ceea ce agravează penal pentru autori situația!

De altfel, și Maria Enescu se ferește ca de tămâie să spună clar și ferm cui i-a aparținut decizia selectării firmei respective de catering și aruncă totul spre părinți, deși clasa e fix responsabilitatea ei! Spre ghinionul ei, copia unui proces verbal o contrazice flagrant, chiar dacă a fost ticluit în așa fel încât să pară cât de cât legală aducerea firmei primarului să le ia banii părinților elevilor.

“Încă din primăvară li s-a spus părinților că se va opta în iarna aceasta între cantina Energeticului și o firmă de catering. Dumneavoastră nu știți cât e de periculos traseul. Ce dacă e scurt? În plus, a venit sezonul rece și chiar părinții ne-au rugat să găsim o soluție să nu mai scoatem copiii în frig, că se îmbolnăvesc (e chiar foarte cald pentru această perioadă din an, madam! – n.r.). Știți cum este în astfel de situații, unii părinți vor într-un fel, alții în alt fel… Nu știu cine a selectat firma și cum (minți, madam! – n.r.), ăăă, părinții, părinții, președinta asociației de părinți cu părinții. Nu știu procedura, dar nu e nimic ilegal. Cum să fie mâncarea la caserolă rece, sau reîncălzită? Firma vine cu recipiente aici, la școală, dumneavoastră nu știți. (Păi, parcă nu aveați habar despre ce și cum, madam! – n.r.) Dar, eu nici nu vă cunosc pe dumneavoastră în persoană, chiar dacă v-ați recomandat, eu nu vă cunosc. (Exact asta era problema, madam! Uite, de acum o să mă cunoașteți foaarte bine! – n.r.) O să închid aici discuția. (după continuarea discuției) Ăăă, vă pot arăta și discuțiile pe Whatsapp… (Ghinion! Le avem deja. Pe toate! – n.r.) Intru într-o altă discuție. Mă puteți suna din nou peste zece minute?”, e cam tot ce merită reținut din declarația telefonică obținută de la învățătoarea Maria Enescu, restul fiind țățisme disperate de a fugi de întrebări clare și perfect justificate jurnalistic, țățisme care nici nu ne-au impresionat, nici nu merită consemnate aici.

Închidem primul episod și vă lăsăm plăcerea de a vedea cum au avut loc discuțiile pe grupul de Whatsapp. Deținem multe alte probe și mărturii.

ATENȚIE! Oferta Stephany Club coincide izbitor cu meniurile zilei promovate inclusiv pe contul personal de Facebook și pe cel al restaurantului de Cristina Gutău. 😉

ART. 297 – ABUZUL ÎN SERVICIU. CODUL PENAL
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

* Fapta este sancționabilă identic dacă este comisă de orice angajat din sectorul public și, în unele cazuri, și din cel public privat.

NOTA BENE! Atragem public atenția că avem deja istoric favorabil în instanță, în privința profesionalismului și bunei noastre credințe în interesul comunității, cu unitatea menționată și că nu am epuizat căile prin care ne putem recupera oricând prejudiciul, chiar dacă ele au fost contestate de fosta conducere a școlii!

LĂSAȚI UN MESAJ