Sinecurist fără pereche! Statisticianul Remus Grigorescu (PSD), recrutat de Uzina G pentru… cercetare. În economie

0
5975

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea (INC-DCTI-ICSI, sau ICSI, pe scurt, fosta Uzină G, cum e mai cunoscut printre vâlceni) a scos și în 2022 multe posturi la concurs, aproape toate ocupate, deși datele sale financiare, în opinia noastră, nu justifică în mod deosebit preocuparea pentru schema de personal. Pe șest, parcă, joi, 29 septembrie, ICSI a anunțat un concurs pentru ocuparea postului intitulat pompos “Asistent de cercetare economist în economia generală”, care ar fi fost și ocupat între timp. Cu două excepții, toate celelalte surse ale autorului acestor rânduri (sunt multe și pe platforma chimică râmniceană) îl indică drept câștigător pe… Remus Grigorescu.

Pentru cine nu știe încă, Grigorescu e statistician (adică NU economist), lector universitar la “Constantin Brâncoveanu”, consilier municipal PSD, director al Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul”, fost prefect, fost șef al IȘJ Vâlcea, fost membru în AGA și CA al Transzgaz etc, etc. Și unul dintre cei mai plimbăreți aiurea prin lume sinecuriști locali, mereu pe spezele bugetelor publice.

Sursele susțin că a fost un concurs cu dedicație, iar documentul postat pe pagina web a ICSI pare să le confirme acuzațiile. La condiții de participare a fost trecut doar “Doctor în științe economice”, fix titlul pe care îl deține tot mai lacomul politician social-democrat, iar la tematica de concurs fix ceea ce are în “palmares”, dar și ce a menționat în documentația în baza căreia a mai participat, în trecutul apropiat, în calitate de consultant, într-un proiect al ICSI. Inclusiv unele surse ale tezei de doctorat (sic!).

Sursa: https://www.icsi.ro/wp-content/uploads/2022/09/DOC140922-14092022120715.pdf

Aceleași surse mai arată că postul va fi pe o perioadă nedeterminată, dar retribuit în baza unui angajament part-time, pentru a nu periclita principala sursă de venituri (la vedere) a pesedistului, salariul de bază de la Biblioteca Județeană, 7.140 de lei net lunar, adică a nu intra în incompatibilitate. Caraghiosul situației rămâne chiar și așa.

Remus Grigorescu s-a situat deja în multiple posturi controversate neforțat, unele fiind chiar cu iz de conflict penal de interese. Dar, despre asta, mai multe detalii în curând, în Săptămâna în Oltenia (saptamana.net).

LĂSAȚI UN MESAJ