Subalterna favorită (susțin funcționarii primăriei) a primarului Mircia Gutău, jurista Oana Cristea, face un neașteptat sacrificiu în folosul orașului: împreună cu familia, a fost de acord să vândă municipalității o… curelușă de teren de 760 mp, la Râureni, pentru edificarea viitorului bazin didactic de înot al orașului. Există și o recompensă, desigur simbolică, pentru asta propusă de edilul-șef Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, 11.100 euro (14,56 Euro/mp), în lei, la cursul BNR din data efectuării plății. Suntem convinși că evaluatorul cadastral a luat în considerare și faptul că terenul respectiv era și nevandabil, și neconstruibil, nevând deschiderile de acces minime prevăzute de lege, spre exemplu. Dar, nu ne mai încurcăm în detalii, din moment ce însuși secretarul primăriei își permite să ocolească legea la noua proprietate de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, după cum am anunțat într-un articol anterior (detalii aici).
LATER EDIT. Comentariul unei cititoare care a distribuit articolul:
“Întâi a fost bazinul de înot de la Baia comunală. Concesionată lui Sofianu pentru 49 de ani, baia comunală este demolată ca să își facă loc hotelul Sofianu. Apoi a fost bazinul de înot din Zăvoi, ce trebuia sa se construiasca pe locul fostului ștrand din Râmnicu Vâlcea. Început de CNI și abandonat de Gutău. Pe locul lui, Mirciulică a făcut un parc (un pseudoparc, Știrbei, după stadion, pe Splaiul Independenței – n.m.). La câțiva metri de parcul Zavoi. A treia încercare a fost cu piscina din Ștrandul Ostroveni. Fonduri europene, Delta ACM și o lucrare îngropată, dupa ce a fost fazată. (Ca și cum, în mileniul al treilea, nu ar exista soluții tehnice pentru combaterea presiunii freatice – n.m.) Mirciulică nu se lasă. Încearcă și a patra oară. Ce mi-ar plăcea să vad că și procurorii au tenacitatea vecinului!”
Despre cum s-a socotit (și chinuit mult?) Mircia Gutău să descopere respectivul loc ca fiind potrivit pentru ca tocmai acolo, la Râureni, să înghesuie CNI viitorul bazin de înot, nu avem prea multe detalii și, oricum, oportunitatea deciziei e atributul primarului, conform Codului administrativ. Nu, însă, și decizia în privința domeniului public. Alte posibile amplasamente mai potrivite s-ar fi găsit, chiar cu ușurință. Proiectul de hotărâre este la Punctul 12 de pe ordinea de zi a ședinței.
Din Referatul de aprobare întocmit de directorarea executivă Maria Feroiu și din Raportul întocmit de administratorul public Eusebiu Vețeleanu reiese că s-a renunțat la varianta construirii unui (nou) bazin de înot lângă Zoo, la doi pași de cel care stă nefolosit de la ștrandul Ostroveni, din cauza condițiilor tehnice specificate de CNI ulterior deciziei inițiale a municipalității: amenajare pe direcția Nord-Sud, acces auto dinspre Nord, pânza freatică să nu fie la mai puțin de 3,5 m adâncime ș.a.
În tot acest timp, de peste cinci ani de zile, la ștrand, zace nefolosit un bazin acoperit achitat integral (șapte milioane de euro) din banii municipalității (din cauza schimbării aiurea, repetat, a soluției tehnice, nu a aiurelilor aruncate în spațiul public de edilul-șef), deși proiectul a fost finanțat pe jumătate din bani europeni, la început și a mai fost și fazat (acceptare a prelungirii recepționării și reportării finanțării din banii europeni alocați României de UE în exercițiul anterior). Din 2017, primăria lui Gutău a renunțat efectiv la orice intenție de a-l aduce în circuit, în folosul beneficiarilor.
Revenind la ședința CL Râmnicu Vâlcea convocată de primar joi, 30 iunie, pe ordinea de zi a ei (punctul 17) se mai află, din nou, și un proiect privind cedarea a 860 mp din domeniul public Parohiei Nord, slujită de controversații preoți Bănuță, tatăl și fiul.
Ordinea de zi a ședinței CL Râmnicu Vâlcea din 30 iunie:
https://www.primariavl.ro/sedinte-consiliul-local/convocari-proiecte-hcl/item/8978-consiliul-local-este-convocat-in-%C8%99edin%C8%9Ba-ordinara,-in-data-de-30-iunie-2022,-ora-11-00,-in-sala-de-%C8%99edin%C8%9Be-a-primariei-municipiului-ramnicu-valcea
Pe același subiect, citiți și:
http://valceainfo.ro/2021/05/24/gutau-si-veteleanu-garantii-exceptionalelor-avansari-in-carierele-de-functionar-public-pentru-oana-maria-motoc-si-tatiana-egorov-cea-din-urma-a-ajuns-chiar-directorul-caminului-de-batrani-din-ramnic/