Informație în curs de actualizare.
Sâmbătă, 8 august, un maistru de la secția Propenoxid a combinatului chimic vâlcean (Chimcomplex Borzești – Sucursala Râmnicu Vâlcea), a fost confirmat pozitiv Covid-19 și și-a anunțat imediat superiorii și colegii. Conducerea societății și personalul medico-sanitar de pe platformă au decis imediat trimiterea în carantină a acestuia, precum și a unei părți din personalul turei C – echipa de neutralizare, coordonată de maistru zilele trecute.
Din informațiile obținute până acum, maistrul a intrat în contact și cu maiștrii de pe celelalte ture pentru a preda schimbul, conducerea sucursalei vâlcene și personalul medico-sanitar făcând eforturi acum pentru stabilirea cu cât mai mare exactitate a tuturor contacților și monitorizarea lor pentru simptomatologie. Colegii săi susțin că omul a respectat toate condițiile de prevenție impuse de metodologie. Momentan nu putem vorbi despre un forcar, însă asta depinde și de cât de serios își va face treaba în sprijinul celor de la Chimcomplex, ați ghicit, DSP Vâlcea.
Sâmbătă, 8 august, situația pacienților confirmați Covid-19 și internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se prezinta în felul următor:
• La secția Boli Infecțioase a SJU se aflau internați 54 pacienți confirmați Covid-19: 7 asimptomatici, 28 cu forme ușoare ale infecției, 18 prezintă forme medii și 1 caz cu formă severă.
• În ATI se aflau 3 pacienți – ventilați mecanic.
“În ultimele 24 ore s-a înregistrat decesul unui pacient, iar 5 pacienți au fost externați vindecați”, se arăta în comunicatul remis presei ieri, după amiază, de Departamentul de Comunicare al SJU Vâlcea.
De la începutul pandemiei, județul Vâlcea a ajuns la un total de 607 cazuri, 12 noi cazuri fiind înregistrate vineri, 7 august, zi în care, distinct de cazurile nou confirmate, au fost înregistrate și 32 de reconfirmări.