Țigaret: Cu milionul de euro destinat unei parcări extravagante în Ostroveni, Gutău putea reduce numărul accidentelor pe DN 64

0
5062

Cinci sensuri de girație ar fi putut fi amenajate și încă 5.000 de metri liniari de parapet New Jersey median ar fi putut fi montat de Primăria Râmnicu Vâlcea pe porțiunea din DN 64 de la ieșirea spre Băbeni, susține inginerul liberal Bogdan Țigaret. Investiția ar fi costat, în total, tot atât cât a intenționat să împrumute primarul Mircia Gutău pentru o parcare extravagantă în Ostroveni, la Casa Tineretului, ce ar urma a fi ridicată lângă o altă parcare ce stă frecvent mai mult goală.


“I-am spus domnului #PrimarFaraViziune încă de acum 3 ani că singura soluție pentru a reduce spre minimul posibil numărul accidentelor de circulație pe DN64 este delimitarea sensurilor de mers cu parapet tip New Jersey median și construirea a cinci sensuri giratorii la intersecțiile cu aflux mare. Câți oameni trebuie să moară domnule #PrimarFaraViziune ca sa înțelegeți necesitatea soluției prezentate mai sus? Cât privește fondurile necesare, ar fi putut aloca milionul de euro cu care vrea sa construiască o parcare lângă o parcare goală, pentru a pune în aplicare soluția. Impactul bugetar ar fi același, însă ar creste siguranța circulației rutiere. Parapetul median din beton reduce aproape de zero numărul de accidente grave. Nu mai are cum sa pătrundă din contrasens un vehicul ca sa-l lovească pe celălalt. Vedeți cazurile de pe drumurile naționale din vecinătatea județului. Dar, și la Bujoreni s-a montat parapet New Jersey median, efectul aproape imediat fiind reducerea cu 80% a numărului de accidente cu răniți grav și morți. La fel și pe Dealul Negru. Nu se mai produc accidente cu urmări grave. Asta este marele avantaj al parapetului de beton median”, a explicat inginerul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ