Joi, 7 mai a.c., a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice. Executivul oferă, astfel, oportunitatea atragerii de noi fonduri pentru dezvoltare și altor localități.
În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Tășnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național. Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Inițiativa va oferi autorităților locale și investitorilor șansa de a accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri turistice de cazare și alimentație publică, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor. De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.
Pentru a sprijini dezvoltarea localităților care au potențial turistic ridicat și dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a stațiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare și epurare, care asigură același nivel de protecție ca și sistemele centralizate de canalizare și epurare.
Salina susține un nivel decent al numărului de turiști poposiți în localitate
Scurt istoric. Înainte de 1989, banii (dar și nămolul sapropelic pentru tratamente extras de aici) care se câștigau de la Ocnele Mari erau dirijați către stațiunea balneară Băile Govora, în care își avea sediul Întreprinderea de stat Balneara Govora, care administra activele turistice și de tratament din ambele localități vâlcene. Totuși, la Ocne veneau mai mulți turiști. Pâna prin 1999, la ștrandurile din Ocnele Mari veneau zilnic, vara, chiar și peste 3.000 de turiști (12.000 media săptămânală înregistrată până prin 1995), curele vizate fiind în principal cele pentru reumatism și boli genitale (băi cu apă sărată, reci și calde, cure cu nămol sapropelic). În 2019, media săptămânală la cele două ștranduri nu a trecut de 3.000, ea fiind susținută la acest nivel cât de cât decent în comparație cu potențialul uriaș și de afluxul de amatori de incursiuni în Salina amenajată de Exploatarea Minieră, Sucursală a SNS.
Oportunitate ratată din indolență: lacul de agrement ce putea fi amenajat pe locul cavernei prăbușite
În 2004, cand tavanul de pământ al cavernei rezultate în urma exploatării sării în soluție s-a surpat, o parte dintre locuitori s-au trezit fără case. Ulterior, localitatea a mai pierdut aproximativ 15% din populație (după ce fusese drastic redusă teritorial prin reorganizările administrative din ultimul deceniu al secolului trecut și început de mileniu trei). Pe locul prăbușit a crescut iarba. Autoritățile locale ar fi trebuit să preseze (ar fi putut obține și hotărâri de instanță în acest sens) Conversmin (societate a Statului) și Guvernul să repună zona de domeniu public în circuit, însă nu s-a făcut mai nimic serios în această privință. Din comoditate, complicitate cu anumite grupuri de interese, ori pur și simplu din incompetență. Proiectul, destul de simplu din punct de vedere tehnic, prevedea umplerea golului cu apă și crearea unui lac artificial, de mică adâncime, ca nou și generos obiectiv turistic de recreere și tratament. În 2020, locul cu pricina rămâne vara un pustiu selenar, deprimant și pentru cei care traversează localitatea pentru a ajunge la Ștrandul din Ocnița.
Valorificare zero a uriașei atractivități din punct de vedere cultural-istoric
În afară de cele două ștranduri și Salină, localitatea ar putea avea și alte obiective turistice de interes major. Arealul străvechii vetre dacice a Buridavei nu este valorificat în niciun fel, deși zona reprezintă un reper istoric milenar cu potențial uriaș de atractivitate. Totuși, în 2020 nu există nici măcar un proiect (o strategie în domeniu rămâne un vis) de valorificare a acestuia, doar vorbe. Atât s-a putut. Cele mai multe eforturi pentru repunerea Ocnelor Mari pe harta națională a turismului cultural-istoric le-au făcut mai mult reprezentanți ai societății civile (cum ar fi Fundația Județeană pentru Tineret), Muzeul Județean de Istorie și Universitatea din Pitești, prin proiectele de studiu arheologic reluate de câțiva ani în zonă. Dar, nici ei nu par a fi foarte încântați de amenajarea unei reconstituiri, fie și parțiale, a cetății. Normal, cumva. Treaba lor se rezumă, teoretic, la aspectul științific, dar deschiderea către inițiative comerciale, care să sporească atractivitatea localității (și bugetul) le este inhibată de ani buni, pe bună dreptate, și de efectul nociv al “cercetătorilor” de ocazie (detectoriștii) asupra siturilor, dar și de cel al habarnismului multora dintre cei care s-au perindat prin administrația locală de-a lungul ultimilor 30 de ani. Și care continuă să se perinde, ar spune unii.
Penitenciarul, de asemenea potențial obiectiv de interes din punct de vedere cultural-istoric, rămâne o amintire vagă, nici măcar o schiță pe o planșă.
Situată la 12 km SV de Râmnicu Vâlcea, localitatea Ocnele Mari este atestată documentar din 1.402. Este situată pe Drumul Național 67. A fost declarată oraș în 1960. Statutul de stațiune, fie și de interes local, l-a pierdut, din punct de vedere tehnic, în perioada 2001-2003, când s-au produs ultimele modificări majore în legislația de profil, iar parlamentarii vâlceni, autoritățile județene și (parțial) locale au omis elaborarea și susținerea unei documentații în acest sens. Practic, au fost pierdute aproape două decenii din acest punct de vedere.
Concluzie de etapă? Mai e mult până departe. Fără specialiști (nu rude, clienți și politruci) angajați de administrația locală și o strategie serioasă pentru dezvoltarea turistică a zonei, greul rămâne în continuare pe umerii localnicilor și puținilor investitori care au construit spații de cazare și recreere cochete.
