Exces de zel: Primăria Râmnicu Vâlcea, în situația de a se auto-amenda pentru că Gutău a riscat să scoată artileria grea împotriva țânțarilor

0
6669

Recunosc, când am citit prima dată comunicatul primăriei, am vrut să cred că ascunde o intenție serioasă și inteligentă. Că s-o fi gândit edilul-șef să monitorizeze aerian respectarea măsurilor de distanțare socială de către firmele pe care le tot trimite să ridice praful de sub pavele și asfalt sau că, mai practic, a scos artileria grea împotriva țânțarilor. Mi-a stricat momentul precizarea uneia dintre vâlcencele care îndrăgesc animalele, dar nu și pe cele care cerșesc voturi.


“Din dorinţa de a păstra farmecul sutelor de porumbei ce animau zona centrală a Râmnicului şi în contextul în care măsurile de restricţionare a circulaţiei persoanelor fac ca Scuarul Mircea cel Bătrân să fie acum pustiu, Primăria municipiului a iniţiat un program de hrănire a acestor păsări. De două ori pe săptămână, un angajat al Grădinii Zoologice din administrarea Municipalităţii – închisă publicului la acest moment – va veni în principalul spaţiu public al oraşului şi va hrăni porumbeii cu câteva kilograme de grâu şi alte cereale. Se speră astfel că, după ce starea de urgenţă va fi ridicată şi lucrurile vor reintra în normal (sic!), râmnicenii să îşi regăsească păsările îndrăgite şi să se bucure din nou de zborurile lor pe deasupra Scuarului Mircea cel Bătrân”, comunică municipalitatea prin Biroul de Presă.

Amendă de până la 1.000 de lei, pe praful ăsta din oraș…

Conform prevederilor Regulamentului propus de primarul Mircia Gutău și aprobat prin Hotărârea nr. 396 din 23 decembrie 2019 de Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, cetățenii din municipiul reședință de județ au obligația “să mențină curățenia spațiilor de pe domeniul public, fiind interzisă hrănirea animalelor fără stăpân (ex. pisici) și a păsărilor (ex. porumbei). De asemenea, se interzice hrănirea porumbeilor, sau a altor păsări sălbatice în balcoane, luminatoare sau pe pervazul ferestrelor, dacă prin aceasta se afectează starea de curățenie a imobilului sau a domeniului public; Nerespectarea obligației constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 1.000 de lei.”  (Capitolul I, art. 2, litera k).

Chiar sunt curios cum va proceda Poliția Locală în acest caz, mai ales că este Stare de urgență și a trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne pe durata acesteia.
Drept perntru care am întocmit prezenta sesizare publică.

Post scriptum. Dacă nici asta nu e încă o patetic-demagogică acțiune mediatică de imagine electorală, nu văd ce exemplu mai penibil ar mai putea fi dat. Dar, la cum ne-au obișnuit Gutău și ai lui, să nu anticipăm…

LĂSAȚI UN MESAJ