Gutău a ascultat de Țigaret: ETA restrânge transportul în comun la cursele esențiale. Recomandăm elaborarea din timp a unui plan de restrângere a activității economice

0
6762

După trei săptămâni de dezordine (sau iresponsabilitate) decizională, Comandamentul local pentru situații de urgență Râmnicu Vâlcea a luat azi în serios unele dintre măsurile dispuse de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea încă din 27 februarie a.c. De asemenea, în sfârșit au fost ascultate și recomandările celor din societatea civilă avizați în diferite domenii profesionale. Printre măsurile anunțate de Primăria Râmnicu Vâlcea azi se află și restrângerea transportului în comun, propusă de inginerul Bogdan Țigaret încă de săptămâna trecută și semnalată insistent și ieri, prin articolul publicat de Valceainfo.ro.


“Compania de transport public ETA SA din Râmnicu Vâlcea îşi restrânge activitatea. Vor funcționa doar cursele destinate transportului salariaţilor unităţilor economice la intrarea şi ieşirea din schimburi şi cele contractate, în acelaşi scop, cu agenţi economici locali. Toate celelalte curse vor fi anulate. O mașină a Poliţiei Locale dotată cu sistem audio este mobilizată pe străzile municipiului difuzând permanent anunţul «Primăria vă roagă să staţi acasă! Protejează viaţa ta şi a celorlalţi ! Stai acasă !»”, arată site-ul realitatea.net.

https://realitateadevalcea.net/compania-de-transport-public-din-ramnicu-valcea-isi-restrange-activitatea/?fbclid=IwAR3eTLxq5rTYV1-VyQPGumI616XwMgml5FuVAd1mNTxPw4Kny1DD4aHzgP4

Comandamentul local pentru situații de urgență trebuie să devină realmente operativ și să se subordoneze CJSU!

Inițial, primarul anunțase chiar o extindere a programului unor curse, multe neesențiale, dar această măsură (care admit că a avut la bază un raționament de bună credință) ar fi încurajat populația să circule într-un moment în care ea trebuie convinsă să reducă la strictul necesar circulația în spații publice.
Ceea ce nu înțelege primarul Gutău este să reducă, gradual, activitățile de investiții care mai pot aștepta și, astfel, pune în pericol sănătatea publică în continuare.
Recomandăm primarilor să așeze, în perioada în care funcționează Starea de urgență cauzată de epidemia de noul coronavirus, pe primele locuri între priorități TOATE măsurile care vizează siguranța sanitară a localităților și abia după ele pe cele care țin de activitatea administrativă curentă!

http://valceainfo.ro/2020/03/19/tigaret-ii-recomanda-lui-gutau-suspendarea-cat-mai-rapida-a-transportului-in-comun-din-ramnicu-valcea/

LĂSAȚI UN MESAJ