Constat cu tristețe că portalul Primăriei Râmnicu Vâlcea a devenit un fel de “gazetă de perete” de pe vremea “cealaltă”. Din turnul său de fildeș, un notoriu condamnat pentru fapte de corupție comise în administrație emite șuvoi judecăți de valoare în legătură cu profesionalismul altora, spre a fi preluate copy/paste de cine-i mai împușcă francul… nostru, al tuturor. Și tot minte insul, convins că toată lumea-i naivă sau prost informată…
Într-un material legat de articolul publicat de noi zilele trecute cu titlul “Țigaret: «Gutău rămâne un #primarfărăviziune. Drumul de legătură cu satul Olteni a rămas neasfaltat și în al patrulea an de mandate»”, primarul Mircia Gutău susține cu tupeul caracteristic că noi am minți sau induce în eroare opinia publică. “Segmentul din drumul respectiv de pe teritoriul Râmnicului nu aparţine domeniului public al municipiului! O parte din acesta (la Nord de baraj) este intabulată de către CFR, iar restul este în zona de protecţie a Hidroelectrica – drept urmare, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate executa nici un fel de lucrări de reabilitare şi amenajare pe acest segment”, susține preopinentul. Nimic mai fals. Am semnalat încă un lucru pe care l-a promis (ca și preluarea Maternității, remember?) în campania electorală din 2016 și pe care nu l-a îndeplinit. Deci, cine minte? Adăugăm încă o probă, ca să fie lucrurile clare. Pe strada Câmpului, care dă în strada Olteni, au fost executate lucrări de asfaltare. Când a mințit că se ferește de încălcarea legii? Atunci, acum, sau mereu? Dacă vine vorba despre cine e profesionist, nu a știut că asfaltează o stradă care duce spre altă arteră importantă, sau s-a oprit premeditat (sic!) acolo une i-a convenit? Nu-i ajungeau banii de locuri de jacă, borduri și panseluțe?
Țigaret: Subtraversarea este făcută în anul 2019, deci în actualul mandat al domnului #PrimarFaraViziune!
Primarul din comuna învecinată cu Râmnicul a demonstrat că, dacă vrei cu adevărat, găsești soluții legale. Spre exemplu, lucrarea respectivă este, în termeni tehnici, încadrată la lucrări de impermeabilizare cu un strat de asfalt, clasificată ca reparație conform standardelor AND. Deci, încă o dată: cine minte?
Vizat și el de miștoruile ieftine ale lui Gutău, inginerul Bogdan Țigaret adaugă: “Rolul primarului este acela de a găsi soluții la problemele cetățenilor, nu să se scuze că nu are drumul în administrare, referitor la drumul aflat în proprietatea Hidroelectrica, ci să facă demersurile și să găsească o soluție. Dacă drumul situat la intrarea dinspre Bujoreni nu se afla în administrarea municipiului, de ce a făcut subtraversare de la strada Câmpului ce dă în acest drum. Subtraversarea este făcută în anul 2019, deci în actualul mandat al domnului #PrimarFaraViziune!”
Păcat că un fost și apreciat jurnalist precum Daniel Ionescu nu reușește să-i tempereze derapejele unui guraliv ce arată pe zi ce trece că a rămas fără argumente decente. Lucru care, de altfel, se vede și în numărul redus de cititori ai elucubrațiilor sale.
Pe același subiect citiți și:
http://valceainfo.ro/2020/02/23/tigaret-gutau-ramane-un-primarfaraviziune-drumul-de-legatura-cu-satul-olteni-a-ramas-neasfaltat-si-in-al-patrulea-an-de-mandat/